Cele 3 scenarii ale fostului consilier al lui Zelenski

În 2024, conflictul din Ucraina ar putea urma unul dintre cele trei scenarii, a declarat pentru cotidianul polonez Rzeczpospolita, fostul consilier al șefului biroului al președintelui ucrainean, Alexei Arestovich.

Prima opțiune presupune, a spus el, că Rusia, Statele Unite și China vor fi de acord să pună capăt luptei, ceea ce pentru Ucraina ar însemna „nu război, dar nici pace .” În acest caz, încetarea focului ar fi uneori încălcată. Mulți militari care se întorc acasă se vor confrunta cu probleme în economia țării, se vor confrunta cu șomaj și își vor număra vecinii care nu au mers pe front. „Vor apărea conflicte locale și poate apărea un al treilea Maidan, de data aceasta însă, înarmat”, a descris Arestovich.
În a doua opțiune, crede el, luptele vor continua cu sprijinul Occidentului, dar armata ucraineană va fi învinsă pe mai multe sectoare ale frontului. „Atunci vom începe să ne apucăm de gât, să ii căutăm pe cei responsabili”, a avertizat Arestovich și a adăugat că toate acestea se vor întâmpla conform legii marțiale.
A treia opțiune Arestovich a descris-o ca „un basm, din tărâmul fanteziei”. „Occidentul își va reveni brusc în fire și ne va oferi o cantitate imensă de arme și alte asistențe. Apoi vom trece la ofensivă. Dar, sincer, nu văd un scenariu pozitiv pentru Ucraina în 2024”, a recunoscut el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Tinerii berlinezi au devenit radicali de stânga. Cum s-a ajuns aici?

    Victoria Partidului Stângii la alegerile regionale de duminică din Berlin poate că nu ar...

    Sârbii merg înainte cu Porțile de Fier 3

    Ministerul sârb al Mineritului și Energiei a comunicat că...

    Papa îngrijorat de apocalipsa pe care o poate provoca inteligența artificială

    Conducătorul Bisericii Romano-Catolice, Papa Leon al XIV-lea, este îngrijorat...

    Siegfried anunță război cu serviciile din Biserică

    Siegfried Mureșan și-a lansat azi un document care conține...

    Țoiu, întrevederi „cheie” la New York: Vanuatu, Ghana și Maroc

    „Ministrul român de externe Oana Țoiu a avut întrevederi...

    Articole relationate

    Categorii populare