Cele 2 opțiuni ale PSD dacă trece moțiunea de cenzură

PSD are în vedere două opţiuni în cazul în care moţiunea de cenzură pe care intenţionează să o depună va trece în Parlament, un guvern politic, format din majoritatea care a votat moţiunea, sau un guvern de uniune naţională, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al formaţiunii, Lucian Romaşcanu, transmite Agerpres.

„În mod normal, există opţiuni, să fie desemnat un prim-ministru din partea coaliţiei de atunci, care va vota moţiunea, şi să formeze un guvern politic sau să existe propunerea unui guvern de uniune naţională. Astea sunt cele două pe care le luăm în calcul, noi lucrăm deja şi la program economic şi la program social, la un program complet de guvernare, dar având în vedere că alegerile sunt foarte aproape, probabil cea mai bună variantă va fi un guvern de uniune naţională care să pregătească aşa cum trebuie aceste alegeri”, a declarat Romaşcanu, în conferinţa de presă susţinută duminică.

Întrebat despre varianta ca actualul premier, Ludovic Orban, să rămână interimar pe funcţie până după alegeri, în condiţiile în care preşedintele Klaus Iohannis care nu ar agrea decât un guvern liberal, Romaşcanu a răspuns că „ar putea rămâne interimar şi domnul Orban, ceea ce nu ar fi benefic nimănui”.

„Eu sper ca domnul Iohannis să înţeleagă că lucrurile trebuie să intre în normalitatea pe care şi-o doreşte toată lumea. Dumnealor au luat guvernarea cu un partid de 20% în Parlament, sigur, împreună cu PMP, PMP-ul este şi el la guvernare în acest moment, să nu uităm acest lucru. (…) Totuşi, legea, bunul simţ, litera şi spiritul spun că majoritatea trebuie să decidă guvernarea. Eu sper ca domnul Iohannis, cel puţin pentru aceste câteva luni câte mai sunt până la alegeri, să înţeleagă că nu este nevoie de un guvern politic, ci este nevoie de un guvern care să aşeze aşa cum trebuie alegerile din anul acesta”, a declarat Romaşcanu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Grecia vrea înapoi sculpturile Pantheonului furate de britanici

    Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat astăzi că este...

    Tinerii berlinezi au devenit radicali de stânga. Cum s-a ajuns aici?

    Victoria Partidului Stângii la alegerile regionale de duminică din Berlin poate că nu ar...

    Sârbii merg înainte cu Porțile de Fier 3

    Ministerul sârb al Mineritului și Energiei a comunicat că...

    Papa îngrijorat de apocalipsa pe care o poate provoca inteligența artificială

    Conducătorul Bisericii Romano-Catolice, Papa Leon al XIV-lea, este îngrijorat...

    Siegfried anunță război cu serviciile din Biserică

    Siegfried Mureșan și-a lansat azi un document care conține...

    Articole relationate

    Categorii populare