BÂLBÂIALĂ PRIVIND NUMĂRUL MORȚILOR: Cel puțin 10 morți în incendiul de la secţia ATI a Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ. Medicul de gardă de la ATI care ar fi încercat să stingă incendiul ar fi suferit arsuri pe 80% din corp

22:29 – Spitalul județean Neamț anunță că încă două persoane au decedat în urma incendiului. Numărul morților a ajuns la 12. Ulterior cei de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ au revenit asupra informaţiei şi au corectat numărul persoanelor decedate. Aceştia spus că sunt 10 morţi, nu 12 cum precizaseră în primă fază.

20.35: Numărul morților a ajuns la 10. 7 pacienți în stare critică.

20.22 – Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru anunță că și cel de-al optulea pacient și-a pierdut viața persoane au decedat, sâmbătă seara, în urma incendiului izbucnit la secţia ATI a Spitalului Judeţean din Piata Neamţ. El se afla în stare critică. ”Avem opt decese. Alți opt pacienți vor fi transferați la Iași”, a anunțat Tătaru, într-o intervenție telefonică la Digi24.

 De asemenea, medicul de gardă de la ATI care ar fi încercat să stingă incendiul ar fi suferit arsuri pe 80% din corp.

„Incendiul a fost localizat şi lichidat în cel mai scurt timp. Din păcate, în urma incendiului s-au înregistrat şi victime, mai exact şapte persoane au decedat”, a declarat Popa, la Digi 24. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare