Cel puțin 4 noi ministere în guvernul Grindeanu

Noul Guvern va avea cel puţin patru ministere noi, au precizat surse politce pentru News.ro.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a prezentat, vineri, într-o conferinţă de presă, calendarul convenit de PSD-ALDE pentru instalarea noului Guvern, propunerea celor două partide, care va fi transmisă şi printr-o scrisoare preşedintelui Klaus Iohannis, fiind ca în 4 ianuarie, la ora 19.00, noul Executiv să depună jurământul. Sorin Grindeanu vrea ca prima şedinţă a Guvernului să fie în 4 ianuarie, la ora 21.00.

Liviu Dragnea a precizat că, marţi, 3 ianuarie, la ora 10.30 vor fi şedinţe de Birou Permanent, iar la ora 12.00 şedinţe ale plenului atât la Senat cât şi la Camera Deputaţilor.

La ora 14.00, vor fi şedinţele conducerilor PSD şi ALDE pentru aprobarea componenţei Cabinetului, iar la ora 15.00 va fi o întâlnire a grupurilor parlamentare reunite ale PSD şi ALDE în care fiecare candidat la funcţia de ministru va avea o scurtă prezentare.

În jurul orei 16.00 – 16.30 premierul desemnat Sorin Grindeanu va depune lista Guvernului şi programul de guvernare la Parlament, iar la ora 17.00 vor fi convocate  Birourile permanente reunite.

Miercuri, 4 ianuarie, miniştrii propuşi vor fi audiaţi în comisiile parlamentare, între orele 8.00 şi 14.00.

La ora 15.00, va fi convocat plenul reunit al Parlamentului pentru prezentarea programului de guvernare şi votul de învestitură al Guvernului.

Liviu Dragnea a precizat că, după conferinţa de presă, PSD şi ALDE îi vor trimite o scrisoare preşedintelui Klaus Iohannis în care îi vor propune ca miercuri, 4 ianuarie, la ora 19.00, noul Guvern să depună jurământul.

Premierul desemnat Sorin Grindeanu a spus că intenţionează ca, miercuri, la ora 21.00, să convoace prima şedinţă de Guvern, în care să dea ordonanţa de organizare a Cabinetului şi proiectul de lege de abilitare a Guvernului să emită ordonanţe în vacanţa parlamentară.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Jean-Claude Van Damme, imaginea Festivalul Internațional de Film de la Niš din Serbia

    Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, l-a găzduit în această seară...

    New York Times și Financial Times: Criza alimentară bate la ușă

    Sistemul alimentar global depinde de comerțul neîntrerupt, energia accesibilă...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Sper ca nu ne oprim la merdenele

    de Adriana Stoicescu, judecător Sper ca nu ne oprim la...

    Fostul șef al Armatei ucrainiene: În loc să construim un stat ucrainean avem o republică oligarhică de clan

    Politicile guvernului ucrainean și situația din țară alimentează îndoielile...

    Iranul a descoperit un nou zăcământ de gaze estimat la câteva zeci de miliarde de dolari

    Ministrul iranian al industriei petroliere, Mohsen Paknejad, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare