spot_img
miercuri, 4 februarie, 2026
-3.6 C
București

Cel puțin 4 miniștri din guvernul britanic pleacă

Un membru al cabinetului britanic a demisionat luni, în perspectiva preluării şefiei guvernului de către fostul ministru de externe Boris Johnson, care a declarat că susţine retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană pe 31 octombrie a.c., chiar în lipsa unui acord, relatează Reuters.

Sir Alan Duncan, ministru de stat pentru Europ⁷a şi Americi, cunoscut ca un vechi critic al lui Johnson, este al doilea membru al guvernului Theresei May care demisionează înaintea plecării anunţate a acesteia din fruntea executivului. Joia trecută, secretarul de stat în Ministerul Culturii, Margot James, şi-a prezentat demisia, invocând potenţialul impact al unui Brexit fără acord asupra organizaţiilor de afaceri.

„E tragic că, tocmai când puteam să fim forţa 0intelectuală şi politică dominantă în Europa şi dincolo de ea, trebuie să ne petrecem fiecare zi lucrând sub norul întunecat al Brexitului”, a scris Duncan în scrisoarea de demisie adresată Theresei May, difuzată pe Twitter.

Demisia lui Duncan evidenţiază existenţa unui puternic climat în Partidul Conservator şi parlament opus ieşirii fără acord, despre care mulţi din mediul de afaceri afirmă că ar fi catastrofală pentru economie.

Duminică, şi ministrul finanţelor Philip Hammond a indicat că preferă să demisioneze decât să fie demis de Johnson, angajându-se să lupte în parlament alături de alţi legislatori pentru a împiedica o ieşire „dezordonată” din UE.

Au în vedere la rândul lor să plece în perspectiva venirii lui Johnson ministrul justiţiei, David Gauke, şi cel pentru dezvoltare internaţională, Rory Stewart, a scris săptămâna trecută The Times.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Putin s-a ținut de cuvânt

    Președintele american Donald Trump a declarat că Moscova și-a...

    Trump: Negociem cu Iranul „chiar acum”

    Președintele american Donald Trump a declarat astăzi că țara...

    Șeful CJ Caraș Severin, un habarnist deputat AUR și drumul morții

    În urma declarațiilor deputatului AUR Samuel Miclău, președintele Consiliului...

    După protestele din maghiarime, Kelemen Hunor cere Guvernului să reducă taxele locale

    Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat marţi că va...

    Ucrainienii ne-au distrus turismul din Deltă

    Operatorii din Delta Dunării reclamă faptul că numărul turiștilor...

    Articole relationate

    Categorii populare