spot_img
marți, 23 decembrie, 2025
2.8 C
București

Cel mai performant primar PSD EXCLUS

Decizie șoc a conducerii PSD Alba! Mândria PSD, cel mai performant primar ales pe listele PSD și totodată unul dintre cei mai eficienți primari din România, Gheorghe Damian din Ciugud a fost exclus vineri seara din partid. Alături de acesta, Comitetul executiv județean al PSD Alba l-a exclus și pe consilierul județean Ioan Florea (fost vicepreședinte al Consiliului Județean Alba) care va rămâne în aceste condiții fără mandat. La un pas de excludere a fost și rectorul Universității ”1 Decembrie 1918” , senatorul PSD Daniel Breaz, scrie alba24.ro.

Primarul din Ciugud, comuna cu cea mai mare absorbție de fonduri europene din țară, Gheorghe Damian, a fost exclus vineri din Partidul Social Democrat ca urmare a deciziei Comitetului Executiv Județean, scrie Agerpres.

Cei doi lideri PSD au fost exluși în lipsă. Decizia este una greu explicabilă, în condițiile în care Gheorghe Damian este primarul cu care PSD s-a mândrit în ultimii ani și care a reușit să obțină în comuna Ciugud cele mai mari scoruri electorale pentru partid, mai ales la alegerile locale. Acesta este considerat unul dintre cei mai buni primari din România, reușind să acceseze fonduri de peste 20 de milioane de euro pentru comuna sa, mai scrie presa locală.

Primarul Gheorghe Damian a declarat că nu a participat la şedinţă şi că a fost sunat de către colegi de partid care i-au transmis că a fost exclus din partid. ”Nu cunosc niciun motiv. Nu am avut vreo discuţie în acest sens. O să contest şi o sa rămân fidel valorilor acestui partid. Deocamdată nu am primit nimic în scris”, a spus primarul Gheorghe Damian.

Comuna Ciugud a fost prima din ţară cu drumuri agricole asfaltate, cu piste de biciclete, internet wireless şi iluminat public asigurat din viteza vântului. Tot aici se află în construcţie un teren de golf şi se fac planuri pentru o sală polivalentă. Ciugudul are şase sate (Drîmbar, Hăpria, Limba, Şeuşa, Teleac şi Ciugud) şi un spor natural pozitiv al populaţiei, fiind din acest punct de vedere printre cele două comune din Alba care au înregistrat creşteri ale numărului locuitorilor. În cele şase sate locuiesc aproximativ 3.200 de locuitori.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump a zburat cu avionul lui Epstein de cel puțin 8 ori

    Cel de-al treilea lot de documente publicate de Departamentul...

    Green Line in Valea Jiului

    Consiliul Județean Hunedoara anunță punerea în funcțiune a sistemului...

    Trump, decizie: Acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria de 101 ani a Serviciului Extern al SUA

    Administrația președintelui american Donald Trump recheamă din funcțiile lor...

    Povestea de dragoste a lui Mircea Cărtărescu cu Ion Iliescu și Petre Roman

    Ce scria poetul Mircea Cărtărescu in ianuarie 1990 despre...

    Doar 21% din companiile americane din România mai cred in afacerile lor

    Doar 21% dintre companiile americane mai evaluează situaţia ca...

    Articole relationate

    Categorii populare