Cel mai bun film străin la Globurile de Aur

Producţia cinematografică sud-coreeană „Parasite”, regizată de Bong Joon Ho, a câştigat premiul pentru cel mai bun film într-o limbă străină, duminică seară, în cadrul celei de a 77-a ediţii a Globurilor de Aur, potrivit contului de Twitter al acestor trofee decernate de Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (HFPA).

La această categorie au fost nominalizate filmele „The Farewell” (SUA), „Dolor y gloria” (Spania), „Portrait de la jeune fille en feu” (Franţa), „Parasite” (Coreea de Sud) şi „Les Misérables” (Franţa).

Filmul „Parasite”, premiat în 2019 cu trofeul Palme d’Or la Festivalul de la Cannes, este o drama familială cu accente de thriller şi de comedie neagră, ce descrie violenţa generată de inegalităţile sociale din Coreea de Sud.

Anul trecut, Globul de Aur pentru film străin a fost câştigat de producţia mexicană „Roma”.

Cea de-a 77-a ediţie a galei de decernare a Globurilor de Aur are loc la ora transmiterii acestor informaţii la hotelul Beverly Hilton din Los Angeles. Evenimentul, difuzat în direct de postul de televiziune american NBC, este prezentat pentru a cincea oară de Ricky Gervais.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Leyen vrea Canada membru asociat al UE, Ottawa strâmbă din nas

    Canada da dovadă de prudență în ceea ce privește...

    Șeful Pentagonului are zilele numărate

    Camera Reprezentanților din SUA a anulat toate voturile programate...

    Articole relationate

    Categorii populare