Cehia a ridicat interdicția de călătorie: ”Este posibil să se călătorească în străinătate, chiar şi pentru o vacanţă”

Guvernul ceh a ridicat o interdicţie de a călători în străinătate pentru alte motive decât munca după o ameliorare a situaţiei privind epidemia de coronavirus, a anunţat joi ministrul ceh al Sănătăţii, Adam Vojtech, relatează Reuters conform Agerpres.

”Este posibil să se călătorească în străinătate, chiar şi pentru o vacanţă. Dar la întoarcere, cetăţenii în cauză trebuie să fie negativi la COVID- 19 în urma efectuării unui test sau să intre în carantină timp de două săptămâni”, a precizat Vojtech în cadrul unei conferinţe de presă televizate.

Guvernul ceh a decis joi să accelereze relaxarea în etape a restricţiilor care se va încheia pe 25 mai şi nu pe 8 iunie, aşa cum era prevăzut iniţial, a declarat joi ministrul ceh al Industriei şi Comerţului, Karel Havlicek, notează AFP.

Executivul ceh a început deja pe 20 aprilie să relaxeze măsurile restrictive luate la jumătatea lunii martie din cauza pandemiei, inclusiv prin redeschiderea pieţelor externe.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bolo închide Dacia și Ford

    Companiile Dacia și Ford vor avea, voluntar, producția oprită...

    Guvernul va distruge ce a mai rămas din industrie cu criza energetică după lovitura taxelor

    Reducerea voluntară a consumului de energie electrică ar putea...

    Ucrainienii rad și grădinițele in limba română din Cernăuți

    Comunitatea românească din municipiul Cernăuți își exprimă îngrijorarea cu...

    Președintele Serbiei: În două-trei zile, Dunărea va deveni nenavigabilă

    Dunărea va deveni nenavigabilă în două-trei zile din cauza...

    Articole relationate

    Categorii populare