Home Analize Ce vrea Tomac PMP pentru votul din diasporă

Ce vrea Tomac PMP pentru votul din diasporă

0

PMP susţine votul anticipat pentru românii din diaspora, astfel încât procesul de votare să se desfăşoare în două zile, sâmbăta şi duminica, şi solicită Ministerului de Externe să facă o hartă a comunităţilor româneşti din afara graniţelor ţării, a declarat joi preşedintele formaţiunii, Eugen Tomac.

„Credem că este foarte importantă solicitarea preşedintelui Iohannis cu privire la legislaţia electorală. Amintim că Partidul Mişcarea Populară a propus mai multe iniţiative legislative în acest sens, chiar din 2016 am cerut să se introducă votul prin corespondenţă şi pentru alegerile prezidenţiale şi pentru alegerile europarlamentare. De altfel, astăzi am discutat cu reprezentanţii Comisiei de cod electoral care s-a creat în Parlament şi i-am informat că noi am depus încă din 6 iunie o iniţiativă prin care am cerut ca pentru diaspora să se organizeze alegerile în două zile. Este esenţial să înţelegem un lucru fundamental – şi anume că în Europa avem 3,5 milioane de cetăţeni români şi există foarte multe comunităţi compacte unde locuiesc de la 1.000 până la 7.000 de cetăţeni rezidenţi în acea comunitate”, a afirmat Tomac, la Parlament.

El a cerut MAE să solicite, prin misiunile diplomatice, date exacte cu cetăţenii români care locuiesc în comunităţile din afara ţării.

„Cerem pe această cale Ministerului de Externe să facă un demers prin misiunile noastre diplomatice şi să solicite de la administraţiile publice locale datele exacte cu cetăţenii români care locuiesc în aceste comunităţi, pentru că sunt oameni care beneficiază de diferite forme de ajutor social, fie pentru copii, fie pentru cei care se află în şomaj, şi statele respective – că vorbim de Italia, că vorbim de Spania, că vorbim de Franţa sau de Marea Britanie – au această evidenţă a cetăţenilor români. Deci este esenţial să avem această hartă a comunităţilor româneşti compacte şi acolo să înfiinţăm secţii de vot, iar pentru alegerile prezidenţiale unde în mod sigur vom avea o prezenţă masivă să se organizeze votul anticipat, adică cu o zi înainte, să înceapă sâmbătă, la orele 7,00, şi să se încheie duminică, la orele 21,00, procesul de votare”, a mai spus Tomac.

Liderul PMP a susţinut că iniţiativa legislativă a partidului este „singura formă raţională prin care se poate evita un blocaj la vot”.

Ad

Exit mobile version