Ce vrea de la UE candidatul cu cele mai mari şanse să devină premierul UK pentru #Brexit

Theresa May, candidata cu cele mai multe şanse să devină noul premier al Marii Britanii, a promis că va încerca să obţină un acord comercial cu UE care să conţină clauze prin care să fie limitată libertatea de circulaţie, informează AFP conform Mediafax.

Theresa May susține că țara sa trebuie să aibă o viziune clară asupra poziției sale de negociere a unui acord post-Brexit cu Uniunea Europeana înainte să declanșeze articolul 50 din Tratatul de la Lisabona.

„Este important să  facem asta în intervalul temporal corect și să obținem acordul potrivit pentru Marea Britanie”, a declarat May pentru postul de televiziune ITV, reiterând că nu va invoca articolul 50 anul acesta.

„Votul Brexit ne-a dat un mesaj foarte clar, acela că nu putem permite libera circulaţie (de persoane) să continue aşa cum a fost până acum”, a declarat May pentru postul de televiziune ITV, adăugând că va căuta să acorde garanţii cu privire la statutul cetăţenilor Uniunii Europene care locuiesc în Marea Britanie.

„Este, de asemenea, vorba despre garantarea faptului că vom obţine cea mai bună afacere posibilă cu privire la comerţul de bunuri şi servicii „, a adăugat ea.

Theresa May, pe care sondajele o indică ca fiind cel mai popular candidat la şefia Partidului Conservator, a insistat că nu ar trebui să fie stabilit „un interval de timp”, pentru ieşirea din UE, însă rivalul ei, Andrea Leadsom militează pentru ca procesul să înceapă cât mai rapid.

După ce Marea Britanie invocă articolul 50, prin care este demarată procedura legală pentru de ieşire, Londra va avea doi ani la dispoziţie pentru a negocia termenii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare