spot_img
10.8 C
București
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăDezvaluiriCe urmărește LCK: ”Daţi un leu pentru Ateneul numirii lui Kovesi”

Ce urmărește LCK: ”Daţi un leu pentru Ateneul numirii lui Kovesi”

-

“Mesajul de astăzi face parte dintr-o campanie de imagine începută din seara în care ea s-a văicărit la mai multe televiziuni că a fost citată la secţia specială. Şi anume, imaginea unei luptătoare, a unei femei (punându-se accent pe fragilitate, emoţie), o campanie de imagine menită a contracara imaginea creată de adversari, de femeie dură, în stare de orice mizerie, orice abuz. Surprinzător că în ultima vreme, în apariţiile publice, Laura Codruţa Kovesi nu se preocupă de imaginea de procuror european. Normal era ca interviul să fie despre procuror european, corupţie la nivel european, fondurile europene- care slăbesc puterea Uniunii, ori pentru victoria sa şi pentru a fi desemnată nu văd ce rol ar avea campania de umanizare din România”, a declarat pentru Mediafax jurnalistul Ion Cristoiu, referitor interviul de sâmbătă al Laurei Codruţa Kovesi.

“E ceva straniu şi care pe mine mă face să mă întreb ce se urmăreşte. Avem o campanie pentru a ajunge procuror european, campanie în care s-a vârât ca musca în lapte PNL, greşeala impardonabilă pentru că Laura Codruşa Kovesi este #rezist, tefelistă, ori pentru electoratul care sprijină mişcările de stradă PNL e perceput ca un partid de corupţi. E greu de presupus că un electorat radical să uite că Orban a fost trimis în judecată de DNA-ul lui Kovesi. Acest electorat a fost convins că Orban e un politician corupt, chiar şi după achitare, dat fiind faptul că este un electorat radical, acesta a fost convins că e un aranjament să îl salveze. Şi atunci avem această campanie <<Daţi un leu pentru Ateneul numirii lui Kovesi>>.

- Advertisement -

Doar că desemnarea depinde de jocuri de culise, nu este aleasă prin referedum, şi dacă nu ar face nimic şi ar merge în vacanţă, probabil, desemnarea sau nedesemnarea nu va depinde de ceea ce face ea. Avem această campanie începută cu văicăreală, care este de candidat la preşedinţie. Nu ştiu dacă va candida, dacă este un scenariu ca de doi ani a fost stabilit candidatul la preşedinţie, pot să presupun că avem de a face cu o campanie electorală mascată. Nu este exclusă situaţia ca dânsa să ajungă procuror şi apoi să “salveze” România de ciuma roşie. Asta ar prespune şi candidatura lui Liviu Dragnea. În asta constă scenariul. Interviul de sâmbătă, despre omul Kovesi, mă face să fiu atent la ipoteza unui scenariu pentru prezidenţiale”, a mai spus Cristoiu, pentru MEDIAFAX.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img