Ce prostii le mai trec prin cap partidelor? Faci o plată prin bancă, statul îți ia între 1 și 3 lei in afară de comisionul bancar

Reprezentanții PSD, PNL, USR și UDMR discută o serie de măsuri pentru echilibrarea bugetului, printre care creșteri de taxe și tăierea unor cheltuieli din sectorul bugetar. Printre măsurile discutate iese în evidență o taxă, fără detalii, care lasă impresia că statul vrea să ia și mai mulți bani de la bănci – „Taxa de tranzacții bancare pe tranzacție sau pe valoare”.

„Taxa de tranzacții bancare pe tranzacție sau pe valoare” nu vizează, însă, băncile, ci îi țintește pe clienții acestora, cărora ar urma să le ia din bani asemănător comisioanelor pe tranzacție percepute de bănci, au declarat surse politice pentru Profit.ro.

Una dintre părțile implicate în discuții a propus această „taxă”, iar discuțiile au avut loc în cursul zilei de joi. Surse politice au declarat pentru Profit.ro că la acest moment nu există un acord pe această propunere. Dacă ar fi aplicată, taxa ar fi de 1 leu pe tranzacție, până într-o anumită sumă, și de 3 lei peste suma respectivă, au declarat sursele Profit.ro. O astfel de taxă ar funcționa ca un comision perceput pe tranzacție, astfel că de fiecare dată când ar plăti (altfel decât cash) o factură, de exemplu, sau când ar face un transfer bancar, românii ar cotiza cu 1 sau 3 lei și la bugetul statului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cele mai mari 4 sindicate care reprezintă lucrătorii feroviari din Franța anunță grevă generală

    Cele mai mari patru sindicate care reprezintă lucrătorii feroviari...

    Se rupe Alberta de Canada?

    Pe 19 octombrie, provincia canadiană Alberta va organiza primul...

    Rareș Bogdan: Europa se află în pragul unui adevărat „tsunami”

    Uniunea Europeană se află în fața unui declin material...

    Politico despre dezbaterile „urâte” din Consiliul European

    Summitul liderilor UE a fost martorul unei dezbateri „teribile”...

    Spitalul din Oravița este finalist la Healthcare Awards 2026

    Felicit administrația locală de la #Oravița condusă de primarul...

    Articole relationate

    Categorii populare