Ce pregătesc hotelurile din Antalya

Hotelurile din Antalya, o staţiune turcească de la ţărmul Mării Mediterane, au început pregătirile pentru debutul sezonului estival 2020 prin adaptarea unităţilor de cazare la o serie de măsuri suplimentare de sănătate şi igienă împotriva noului coronavirus, a anunţat vineri agenţia de presă Anadolu, citată de Reuters, transmite Agerpres.

Industria turismului, care a generat anul trecut venituri de 34,5 miliarde de dolari, rămâne un sector cheie în Turcia inclusiv în perioada actuală, marcată de pandemia de COVID-19.

Această ţară a început de curând să lucreze la un plan ce vizează atragerea fluxurilor de turişti începând cu sfârşitul lunii mai, după sărbătoarea Eid al-Fitr, ce marchează pentru credincioşii musulmani sfârşitul Ramadanului.

Turcia a început să relaxeze restricţiile luni, iar magazinele, mallurile şi frizeriile şi-au reluat activitatea după o pauză de aproape două luni. Această relaxare face parte dintr-un plan al Guvernului de la Ankara ce vizează revenirea ţării la „noua normalitate” până în luna iulie.

Hotelurile vor putea să se redeschidă dacă întrunesc anumite criterii de siguranţă şi dacă obţin autorizaţiile impuse de Guvernul turc, a anunţat ministrul Turismului din această ţară, Mehmet Nuri Ersoy.

Dispoziţiile guvernamentale includ plasarea unor camere termice în hoteluri, dezinfectarea bagajelor şi a cheilor ce permit accesul în camere, eliminarea bufetelor şi amplasarea şezlongurilor pe plajă la o distanţă de cel puţin 1,5 metri între ele.

Fahrettin Koca, ministrul turc al Sănătăţii, a declarat în această săptămână că turiştii vor trebui să fie testaţi pentru COVID-19 înainte de a intra în Turcia.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump a șters postarea in care se prezintă drept Isus și îl critică pe Papă

    O postare în care președintele american Donald Trump era...

    Meloni îl critică pe Trump după atacurile la Papă

    Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a numit comentariile președintelui american...

    Booking anunță că in urma unui atac informatic datele clienților au fost furate

    Platforma online de rezervări de cazare Booking.com și-a avertizat...

    Peter Magyar cere Kievului restabilirea drepturilor maghiarilor din Ucraina

    Restabilirea și respectarea drepturilor minorității etnice maghiare din Ucraina...

    Peter Magyar vrea să se întâlnească cu Putin

    Peter Magyar, liderul partidului Tisza din Ungaria, care a...

    Articole relationate

    Categorii populare