spot_img
marți, 13 ianuarie, 2026
-3.7 C
București

Ce pregătesc Germania și Franța în UE: Creşterea competenţelor ‘eurodistrictelor’

Adunarea Naţională şi Bundestagul, camerele inferioare ale parlamentelor Franţei şi Germaniei, urmează să aprobe, la 22 ianuarie, cu ocazia marcării a 55 de ani de la semnarea Tratatului de la Elysée, o rezoluţie comună care va defini perspectivele pentru un nou tratat între Paris şi Berlin şi va consolida cooperarea între forurile legislative din cele două ţări, relatează AFP.

Rezoluţia se pronunţă în special pentru o creştere a competenţelor ‘eurodistrictelor’, organisme specializate în funcţionarea comună a colectivităţilor locale din diferite ţări, şi pentru introducerea unor ‘clauze de experimentare în fiecare dintre legislaţiile naţionale’.

Textul pledează pentru ‘realizarea unui spaţiu economic franco-german cu reguli armonizate’, în special cu privire la impozitarea companiilor şi la faliment. Pe plan social, el cere ‘norme comune care să garanteze un nivel analog de drepturi sociale’ în cele două ţări.

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a exprimat la 28 septembrie dorinţa de a ‘revizui Tratatul de la Elysée’, încheiat în 1963 de Charles de Gaulle şi Konrad Adenauer.

Parlamentarii germani s-au pronunţat, la 11 noiembrie, pentru adoptarea unei rezoluţii identice de către camerele inferioare ale parlamentelor de la Paris şi Berlin care să traseze ‘punctele esenţiale ale relansării parteneriatului franco-german’.

La 13 decembrie, preşedintele Adunării Naţionale, François de Rugy, şi cel al Bundestagului, Wolfgang Schauble, şi-au dat acordul de principiu.

Textul rezoluţiei a fost transmis pe 29 decembrie grupurilor parlamentare, care îl pot aproba sau respinge până la data de 4 ianuarie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Americanii testează dispozitivul sindromului Havana

    Departamentul Apărării al SUA a petrecut peste un an...

    Banii dați in secret de Cehia Ucrainei

    Fostul guvern ceh, condus de Petr Fiala, a alocat...

    LOVITURĂ PENTRU ZELENSKI: Deputații au refuzat un ministru

    Deputații ucraineni nu au aprobat astăzi numirea ministrului Apărării,...

    Trump supărat pe procurorul general

    Președintele american Donald Trump a criticat-o în repetate rânduri...

    Senator PNL de Hunedoara pe loc albastru la mall

    Știți ce înseamnă un loc albastru într-o parcare de...

    Articole relationate

    Categorii populare