Ce poți să faci cu un guvern care reintroduce obligativitatea purtării măștii în aer liber chiar cînd omul e singur pe stradă, ca să poată amenda pe oricine, dar lasă să meargă festivaluri, sindrofii private și cîrciumi, deși mulți organizatori nu cer nici un fel de certificare

Ce poți să faci cu un guvern care reintroduce obligativitatea purtării măștii în aer liber chiar cînd omul e singur pe stradă, ca să poată amenda pe oricine, dar lasă să meargă festivaluri, sindrofii private și cîrciumi, deși mulți organizatori nu cer nici un fel de certificare și statul nu are cum să verifice nici teoretic ce se întîmplă acolo?Ce să faci cu guvernanți care mint zilnic în legătură cu cifrele pandemiei, un prim ministru care dă vina pe alții, cînd el, personal, s-a opus oricăror încercări de a gestiona pandemia pe vreo bază științifică? Numai pe baza certitudinii că abuzul de putere, chiar rezultînd în victime umane demonstrabile va scăpa nesancționat pentru că e primul ministru ales de sistem, același sistem care se ține menținînd o lege proastă, arbitrară și inaplicabilă, schimbată zilnic, că asta îi dă putere mai mare decît dacă legea ar fi rațională și predictibilă?, scrie Alina Mungiu Pippidi pe România Curată.

Ce să faci cu un președinte care în loc să construiască un consens politic în jurul obligativității vaccinării, măcar pentru sectorul public, se luptă din 2015 încoace să creeze un monopol de putere doar pentru o fracțiune din PNL asociată cu serviciile secrete (și familiile acestora)?=Ce să faci cu o coaliție de guvernare inconștientă, care înghesuie într-un PNRR cheltuieli pretinzînd că sunt daruri, cheltuieli peste ce e planificat în buget, cu condiții pe care nu le pot satisface, inițiind un nou cincinal de planuri și raportări false, și rente considerabile pentru niște particulari care vor sfîrși prin a fi plătite de la buget?Un singur lucru. Îi dai afară pe toți, fără să-ți pese că vai, care e alternativa, opoziția e chiar mai rău, etc. Și dacă ai un singur copil care se poartă prost și nu ai alternativă la el singura cale de a rezolva ceva e să-l pedepsești, nu să-l tot mîngîi pe cap că ăsta e, Goe ți-a fost hărăzit. Iohannis și Cîțu nici nu ori fi fost răi de tot la început, dar nu au primit sancțiunile adecvate și așa au ajuns un pericol public. Pedepsiți-i acum, ca să știe că nu sunt deasupra sancțiunii publice, e unicul lucru folositor care se poate face, mai spune Mungiu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Emisarul lui Trump i-a dat mesaje ministrului de externe iranian

    Canalul direct de comunicare dintre trimisul special al Statelor...

    Rusia mută cu uraniul in Africa

    Rusia și-a exprimat interesul de a participa la proiectul...

    General libanez explică tactica iranienilor anunțând surprize

    Trecerea strategică a Iranului către tactici ofensive ar putea...

    Fostul secretar adjunct pe strategie al Pentagonului: SUA nu pot lupta cu dronele

    Statele Unite au intrat în război cu Iranul nepregătite...

    Presa rusă: Forțele americane trimise in România acoperă altceva, nu Iranul

    Acțiunile militare angajate de SUA în Iran au condus,...

    Trump: NATO va avea un viitor foarte prost dacă nu ajută SUA în Iran

    Președintele american Donald Trump a avertizat că NATO se...

    Articole relationate

    Categorii populare