Ce poate face Comisia Europeană împotriva guvernului Grindeanu

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că există un plan care are drept scop decredibilizarea Guvernului prin forțarea Comisiei Europene de a declanșa împotriva Românei procedura de deficit excesiv pe prognoză.

„Le transmit celor care ticluiesc planul ăsta că dacă îl continuă, o să discutăm și mai deschis. Vorbim la cel mai înalt nivel. Să nu credem că vorbim la nivelul doi sau trei”, a adăugat Liviu Dragnea.

La rândul său, ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan, a explicat că procedura de deficit excesiv ar putea duce inclusiv la blocarea fondurilor europene. „Acesta ar fi cel mai grav lucru care s-ar putea întâmpla”, a mai punctat Ștefan.

„Există un plan pentru a decredibiliza guvernul nostru care a fost alimentat cu faptul că nu o să avem venituri pentru legea salarizării, că nu o să putem să facem veniturile pe care le-am prognozat, că nu o să avem creșterea economică prognozată și aceasta cu pensiile pentru a genera în Comisia Europeană ceva nemaiauzit, nemaiîntâlnit și neprevăzut în tratat și anume pentru a forța Comisia Europeană să declanșeze o procedură de deficit excesiv pe prognoză, adică să nu aștepte sfârșitul anului și să spună de acum declanșăm procedura de deficit excesiv pentru că noi credem, după toate semnalele care vin din spațiul public în România, că Guvernul nu va realiza ținta de deficit. (…) Este un plan complex, urât, murdar cu care o să ne batem”, a afirmat Dragnea, la Antena 3.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić: Dacă vom câștiga alegerile, nicio ambasadă străină sau altcineva nu va fura această victorie

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat astăzi...

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Articole relationate

    Categorii populare