Ce înseamnă carantina la nivelul întregii Italii

Italia a extins carantina din cauza epidemiei de coronavirus la nivelul întregii ţări, începând de marţi dimineaţă, premierul Giuseppe Conte afirmând că oamenii vor putea călători numai în interes de serviciu sau pentru urgenţe de familie, relatează BBC conform news.ro.

Premierul a spus că măsurile au rolul să îi apere pe cei mai fragili membri ai societăţii.

Bilanţul deceselor provocate de coronavirus a crescut luni cu 97, la 467, Italia fiind cea mai grav afectată ţară din lume după China de epidemia provocată de noul coronavirus.

Într-un discurs susţinut la televiziune, Conte a spus cel mai bun lucru pe care îl pot face cetăţenii Italiei este să stea acasă. El a adăugat că toate evenimentele sportive, inclusiv meciurile de fotbal, sunt suspendate la nivel naţional, relatează Corriere della Sera.

Astfel, guvernul extinde măsurile lansate în noaptea de sâmbătă spre duminică pentru Lombardia şi alte 14 provincii, începând de marţi, 10 martie, şi până pe 3 aprilie.

Toate deplasările vor fi interzise, cu excepţia ”nevoii dovedite de a munci sau a situaţiilor urgente de familie sau de sănătate”.

Întreaga ţară va fi în carantină pentru a opri extinderea virusului care a infectat, până pe 9 martie, 9.172 de persoane, dintre care 463 au murit. Un număr de 724 de oameni sau vindecat, iar alţi 700 de află la terapie intensivă, potrivit datelor Protecţiei civile.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Pariul pierdut al Lui Dumnezeu

    de Adriana Stoicescu, judecător Dacă te uiți la ce a...

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Merz vrea să schimbe fața CDU prin socialism

    Cancelarul german Friedrich Merz a dezvăluit luni o imagine...

    Trump spune că ar putea candida pentru un al treilea mandat

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va candida...

    Articole relationate

    Categorii populare