Ce faceți după decizia CCR privind măștile

Ca efect al Deciziei nr. 50/15.02.2022 a fost decontravenționalizată (dezincriminată) fapta de nepurtare a măștii de protecție în spații publice deschise.Legea în forma nouă va retroactiva, considerându-se practic că niciodată nu a existat contravenția constand în nepurtarea măștii în spații publice deschise, scrie avocatul Adrian Țoni Neacșu pe Facebook.

Principalele efecte al acestei decizii a CCR:1. de la momentul publicării în M. Of nu se va mai putea aplica amendă contravențională 2. tot de la momentul publicării nici o amendă contravențională dată deja pentru această faptă nu va mai putea fi executată silit, indiferent când a fost dată (adică și anterior) și indiferent dacă s-a formulat sau nu plângere contravențională.3. Amenziile deja achitate nu vor putea fi recuperate.Din 15.02.2022 purtarea măștii în spații publice deschise este practic doar o recomandare, câtă vreme deși se poate aplica amenda contravențională aceasta nu se va executa niciodată. Lipsa sancțiunii transformă practic o conduită cerută de lege doar într-o recomandare. Situații:1. Amenzile date după 15.02.2022 și până la data publicării deciziei în M. Of.• dacă nu sunt executate de bună voie (plătite benevol) nu vor mai fi executate, indiferent dacă se face sau nu plângere contravențională în instanță 2. Amenzile date până la 15.02.2002 sau până la data publicării în M.Of• Dacă au fost executate (plătite benevol sau prin executare silită) nu pot fi recuperate• Dacă nu au fost executate nu vor mai putea fi executate silit de către fisc• Dacă s-a achitat jumătate din minim banii nu vor putea fi recuperați decât prin instanță si doar dacă procesul verbal a fost contestat. Recomandări practice:Dacă nu ați plătit deja amenda contravențională nu o plătiți de bună voie. După publicarea în M.Of. nu va mai fi nevoie să o plătiți.Dacă ați achitat jumătate din minimul amenzii puteți recupera suma doar dacă ați făcut sau mai sunteți în termen să faceți plângere contravențională la judecătorie, mai afirmă Neacșu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    A mințit CIA cu Murmurul Șoaptelor

    Cel mai recent dispozitiv al CIA, „Ghost Murmur”, care,...

    Vance joacă Casa Albă la ruleta iraniană in Islamabad

    Pentru vicepreședintele american J.D. Vance, discuțiile dintre SUA și...

    Războiul din Iran lasă Asia fără orez

    Câmpurile cu orez pregătite pentru recoltat sunt inactive, iar...

    Putin ordonă implementarea inteligenței artificiale

    Președintele Vladimir Putin a instruit guvernul, împreună cu liderii...

    Trump prelungește ridicarea embargoului asupra petrolului rusesc

    Administrația Trump ar putea anunța astăzi, 10 aprilie, o...

    Coreea de Sud dă intre 67 și 405 dolari la 70% din populație sprijin in criza energiei

    Adunarea Națională a Republicii Coreea (Coreea de Sud) a...

    Articole relationate

    Categorii populare