spot_img
16.1 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăAnalizeCe fac bogații lumii

Ce fac bogații lumii

-

Din Londra şi până în Elveţia şi SUA, bogaţii încep să stocheze metale preţioase, bani gheaţă şi criptomonede în seifuri, fie de teama unei recesiuni globale fie pentru a evita dobânzile negative la depozitele bancare, transmite Bloomberg.

The logo of Swiss bank Credit Suisse is seen in front of a branch office in Zurich November 21, 2013. Credit Suisse has set out plans to separate its domestic operations from its more risky investment banking business, as part of post credit-crunch efforts to insulate Swiss taxpayers from costly bank bailouts. REUTERS/Arnd Wiegmann (SWITZERLAND – Tags: BUSINESS LOGO) – RTX15N9I

Un exemplu în acest sens este o clădire din cartierul londonez Mayfair care la prima vedere seamănă cu un club privat dar care la subsol adăposteşte una din cele mai sigure locaţii din Londra. Construit de firma IBV International Vaults, fortăreaţa de oţel este programată să fie deschisă luna viitoare şi îşi va oferi serviciile miliardarilor care caută un loc pentru a-şi depozita avuţiile.

- Advertisement -

„Primim telefoane în fiecare săptămână cu privire la o cameră disponibilă pentru 2,5 milioane lire sterline (3,2 milioane dolari) pe an”, a spus Sean Hoey, director la IBV London, referindu-se la un seif de mărimea unui apartament. Firma are însă în acelaşi loc şi 550 de casete de valori şi mizează pe reputaţia de siguranţă a Londrei în pofida Brexitului.

Aceasta va fi cea de a şasea locaţie deschisă de IBV şi nu este singura firmă care primeşte solicitări de la cei bogaţi.

- Advertisement -

Un sondaj efectuat în rândul clienţilor bogaţi ai UBS Global Wealth Management arată că aceştia au început să stocheze cash în aşteptarea unei scăderi semnificative a pieţelor bursiere până la finele anului următor.

„Vedem o cerere extraordinară pentru casete de valori încă de când am început să le oferim în 2015 dar cererea a crescut accelerat începând din vară. Mulţi oameni spun că se pregătesc de circumstanţe economice dificile”, a declarat Ludwig Karl, purtător de cuvânt la firma elveţiană Swiss Gold Safe Ltd.

Aceeaşi poveste la Sincona Trading AG, un dealer de metale preţioase care oferă spre închiriere peste 1.000 de casete de valori în centrul oraşului Zurich. În urmă cu trei ani firma avea zeci de casete libere însă acum închiriază câte cinci în fiecare zi, a dezvăluit Benoit Schoeni, director la Sincona Trading AG. „Am asistat la o cerere foarte mare. Nu va mai dura mult timp şi le vom ocupa pe toate”, a spus Schoeni.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img