spot_img
3.9 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăDezvaluiriCe e real în războiul româno-maghiar

Ce e real în războiul româno-maghiar

-

Comentariu Deutsche Welle de Horațiu Pepine

- Reclama -
Discursul premierului Viktor Orbán de la Băile Tușnad a fost primit cu răceală sau ostilitate de politica românească, care a ignorat însă complet conținutul său real.

Nu ai cum să depășești minoratul politic cu o gândire simplistă ca a lui Ludovic Orban. Felul cum a reacționat el la discursul prim-ministrului Ungariei, Viktor Orbán, de la Băile Tușnad e deopotrivă previzibil și decepționant. Căutând un efect facil, liderul principalului partid de opoziție a condamnat declarațiile prim-ministrului Ungariei, complet indiferent la ce spusese acela de fapt. ”Aceste declarații sunt total deplasate, au un caracter neprietenesc și sunt cu atât mai jignitoare și mai grave cu cât au fost făcute pe teritoriul României”, a spus liberalul, care a cerut totodată Guvernului ”să ia atitudine oficială față de aceste declarații și să nu tacă în mod complice”.

- Advertisement -

Avantajul de moment al unor asemenea reacții este că cei mai mulți, încântați de această punere la punct patriotică, nu vor căuta să afle ce a spus prim-ministrul Viktor Orbán. Dar cei care vor citi totuși declarațiile acestuia, în contextul lor mai larg, se vor simți îndemnați să renunțe la abordarea clișeistică și să reconsidere puțin lucrurile.

Sâmbătă, 28 iulie, la Băile Tușnad, premierul Ungariei, Viktor Orbán, propusese țărilor învecinate și României, o formă de colaborare extinsă: ”Avem o propunere pentru vecinii noștri care poate fi rezumată astfel: să legăm în sfârșit țările noastre unele de altele! Să legăm între ele orașele mari prin autostrăzi și căi ferate de mare viteză. E totuși rușinos că nu există încă asemenea legături între Debrecen și Nagyvárad (Oradea), între Miskolc și Kassa (Kosice), între Nyíregyháza și Szatmárnémeti (Satu Mare), între Pécs și Eszék (Osijek) sau între Budapest și Kolozsvár (Cluj). Propunem de asemenea să ne conectăm rețelele energetice. E regretabil că nu am realizat acest lucru până acum (…) Dar pentru a reuși, respectul reciproc este indispensabil și propunerile noastre trebuie înțelese numai în acest spirit. În fine, respectul reciproc ne pretinde totodată să vorbim fără ocolișuri.” (http://www.miniszterelnok.hu).

- Advertisement -

Iar în acest context, Viktor Orbán a spus și frazele care au atras mai mult atenția: ”Se împlinesc iată 100 de ani de la intrarea României în era modernă. Înțelegem prea bine că din punctul ei de vedere acest fapt este un prilej de sărbătoare. Dar cerem românilor să înțeleagă că din punctul nostru de vedere nu e nimic de sărbătorit. Solicităm iarăși să se țină seama de faptul că România modernă nu știe încă, după o sută de ani, cum să abordeze realitatea concretă  a unui milion și jumătate de unguri aflați pe teritoriul său. Știm că la București se pretinde că Ținutul Secuiesc nici măcar nu există. În ce mă privește sunt de acord cu sloganul adoptat de UDMR care spune că Ținutul Secuiesc exista mai înainte ca România modernă să se ivească. Și dacă privesc în jurul meu, cunoscându-i atât de bine pe cei de aici, aș putea jura că Ținutul Secuiesc va dăinui chiar și dacă Europa întreagă va sucomba în fața Islamului.”(id)

Prin urmare, ideea rostogolită la nesfârșit că politicienii de la Budapesta vin periodic la Băile Tușnad ca să-i jignească și să-i umilească pe români este complet greșită. Dar din motive care ne rămân necunoscute, o parte din presa și politica românească se obstinează să perpetueze acest clișeu contraproductiv. Opozanții la fel ca și în legislaturile anterioare caută un profit facil acuzând guvernul de ”lașitate” și ”tăceri complice”, dar din păcate se pare că e ceva mai mult decât simplul oportunism politic.

E aici o gravă neînțelegere, o formă de surzenie, o blocare într-un proiect depășit, căci cine îl ascultă atent pe Viktor Orbán aude cu totul altceva decât pretinde șeful opoziției PNL. Poate funcționează și teama bine indusă că așa-numitul ”iliberalism” ar seduce pe români cu riscul de a-i abate, ca versul sirenelor, de la ”calea cea dreaptă” și prin urmare toți liderii politici de prim plan și-au înfundat adânc doape în urechi.

Dar, în treacăt fie spus, programul avansat de Viktor Orbán nu este deloc străin de aspirațiile unei majorități românești indiferent de partidul cu care unii sau alții votează. Iată doar primele două puncte ale programului său european: ”1. Fiecare țară are dreptul să-și protejeze cultura creștină și să repingă ideologia multiculturalismului; 2. Fiecare țară are dreptul să protejeze modelul tradițional al familiei și să afirme că orice copil are nevoie de un tată și de o mamă”(id). Or, în România opinia majoritară pare să meargă copleșitor exact în această direcție. Conform unui sondaj CURS, realizat în perioada 23 iunie – 1 iulie 2018, majoritatea celor chestionați se declară susținători ai modelului tradițional de familie, fluctuațiile pe partide fiind foarte mici: 96,1% dintre votanții PSD, 88% dintre votanții PMP, 86,7% vontanți ai ALDE și 84,3% PNL. Chiar și la USR, 68,9% dintre votanți pledează pentru cuplul alcătuit dintre un bărbat și o femeie, o lovitură grea pentru actuala echipă de conducere a partidului (Adevărul).

Revenind însă la propunerile privitoare la infrastructură adresate țărilor învecinate, descoperim un proiect politic pe deplin dezirabil și neutru ideologic în dimensiunile sale esențiale. Dacă luăm în considerare doar rețeaua de austostrăzi este limpede că ele coincid integral cu orice proiect politic de inspirație pur românească și care nu poate avea decât o singură orientare: către Vest. Cât privește rețeaua de gaze, la care Viktor Orbán a evitat prudent să facă o trimitere explicită, ea se află, în ciuda disputelor, în puterea exclusivă a României și depinde de guvernele ei să o facă profitabilă pentru români și să nu provoace nedreptăți. Dar dincolo de detalii (care pot fi înșelătoare) România nu trăiește în proximitatea Franței sau a Germaniei și cu atât mai puțin a Irlandei, ci în vecinătatea Ungariei, Serbiei, Slovaciei și este ușor de înțeles că numai prin dezvoltarea acestui spațiu central-european România se va putea cu adevărat racorda la civilizația europeană. Dacă ideile franțuzești pot zbura peste Europa Centrală aterizând direct în Micul Paris, faptele civilizației materiale ascultă de legile gravității și au nevoie de proximitate și de colaborarea strânsă a celor învecinați.

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img