Ce caută președintele iranian în 3 state sud americane

Ebrahim Raissi, preşedintele Iranului, a început duminică o vizită în trei state sud-americane «prietene»: Venezuela, Cuba şi Nicaragua. Obiectivul afişat ale acestui mini-turneu regional: întărirea legăturilor în faţa unui adversar comun: SUA, transmite RFI.

Iran, Venezuela, Cuba şi Nicaragua au un punct comun: toate 4 sunt ţinta sancţiunilor americane. De unde deci şi sintagma «state prietene» promovată insistent de autorităţile de la Teheran.

Mediile de informare oficiale iraniene subliniază de asemenea dorinţa preşedintelui Ebrahim Raissi – însoţit de o impunătoare delegaţie oficială – de a «dezvolta cooperarea economică, politică şi ştiinţifică» cu statele latino-amricane vizitate.

Acorduri există déjà între Teheran şi cele trei republici din America latină, în particular în domenii precum alimentaţia sau hidrocarburii. «Schimburile comerciale sunt însă prea puţin importante» spune un specialist al Iranului citat de colegii francezi de la RFI. În particular, Iranul ajută Venezuela lui Nicolas Maduro să-şi modernizeze sectorul petrolier, ambele ţări fiind membre OPEC – grupul statelor producătoare şi exportatoare de petrol.

«Ce caută însă mai ales Iranul, în schimbul acestei ajutor tehnologic, este accesul la băncile sud-americane, lucru care ar permite ţării să iasă din izolare şi să ocolească sancţiunile americane» mai reaminteşte Jonathan Piron, intervievat de RFI.

In Nicaragua, Raissi va găsi un alt interlocutor binevoitor în persoana preşedintelui local. Daniel Ortega a declarat în februarie că «Teheranul are dreptul să se doteze cu arme nucleare», asta în contextul în care republica islamică repetă că programul ei nuclear nu este decât în scopuri civile.

Ultima vizită a unui preşedinte iranian – Hassan Rohani – în Cuba şi Venezuela a avut loc în 2016. În Nicaragua a fost, în 2007, ex-preşedintele Mahmud Ahmadinejad.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Banca Națională anunță că inflația va exploda

    Rata anuală a inflaţiei va creşte în intervalul martie-iunie...

    CNA închide Realitatea

    Într-o ședință tensionată, Consiliul Național al Audiovizualului a retras...

    Prețurile pentru masa de Paște au crescut cu 46%

    Prețurile ingredientelor esențiale pentru masa de Paște au crescut...

    Kremlin: Au apărut un număr imens de cereri pentru resursele noastre energetice

    Pe fondul crizei economice și energetice cauzate de conflictul...

    Trump, atac la NATO, Coreea de Sud, Japonia și Australia: Pa, pa

    Problemele din relațiile SUA-NATO au început cu Groenlanda, a...

    Trump, Canada și Regele

    Statele Unite nu vor invada Canada și nu vor...

    Articole relationate

    Categorii populare