Recent, în presa germană a fost publicată o fotografie în care cancelarul apare citind cartea „Tiranul: Shakespeare în politică”, de Stephen Greenblatt. Reporterii Der Spiegel au vorbit cu autorul cărții, transmite RFI.
”Suntem fascinați de tiran”, spune autorul cărții, în timp ce Der Spiegel se întreabă dacă nu cumva cancelarul german a trimis un mesaj ascuns citind cartea, interpretată pe scară largă ca fiind critică față de Donald Trump.
În teatrul Globe al lui Shakespeare, deschis la Londra în 1599 – explică autorul cărții – spectatorii stăteau atât de aproape de scenă încât deveneau parte a acțiunii. Shakespeare a vrut să sugereze că toți avem un rol în crearea puterii, chiar dacă suntem doar publicul.
Suntem fascinați de tiran. El ne amuză, ne dezgustă, ascensiunea lui poate părea uneori o comedie, alteori o tragedie. La un moment dat, se dovedește că totul constă în minciuni, dar minciuna funcționează numai atunci când oamenii doresc să fie mințiți.
Vrem să-l urmărim pe tiran, deși știm că acționează distructiv. Așa stabilizăm puterea lui și de aceea nu-mi place să vorbesc despre Trump însuși. Pentru mine, este vorba despre Shakespeare, ale cărui drame explorează mecanismele psihice care determină o întreagă națiune să acționeze pentru a-și abandona idealurile, chiar și interesele.
Lucrul interesant este că democrațiile occidentale nici măcar nu trebuie să folosească forța pentru a-i reduce pe oameni la tăcere. Astăzi ele pot folosi alte metode, precum producerea unui zgomot atât de mare, încât vocile disidente nu se mai pot auzi deloc.
Iar secolul XXI produce o cacofonie atât de copleșitoare încât este aproape asurzitor – o anumită persoană, de exemplu, trimite tweet-uri în fiecare zi. La fel ca noi, Shakespeare a trăit într-o perioadă de tulburări și de noi mijloace de exprimare, care au inclus și teatrul său. El a examinat autocritic modul în care poate fi utilizat acest mediu. Și ar trebui să facem același lucru cu noile noastre medii.
După cum spune reporterul Der Spiegel, cititorii germani au făcut paralele nu numai între conducătorii din vremea lui Shakespeare și Donald Trump, ci și între regina Elisabeta I și Angela Merkel. Cartea descrie epoca elisabetană târzie, o epocă turbulentă: stabilitatea relativă din vremea Elisabetei se apropia de sfârșit, ea era obosită, mulți din jurul ei speculau cu privire la succesiune și mulți se luptau pentru asta. Este Merkel o Elisabeta modernă? – întreabă Der Spiegel.
Nu mă surprinde – răspunde autorul – că germanii o interpretează în acest fel, dar această paralelă nu a fost intenționată. Întâmplător, pare că Shakespeare nu a văzut vreodată o tirană în Elisabeta, oferindu-i respectul pentru instituțiile politice și pentru faptul că simțea limitele puterii sale.
O parte din tulburarea din acea perioadă s-a bazat pe teama răspândită că lucrurile nu vor fi mai bune după ce ea va fi dispărut.