Ce ascunde Prima Epilatoare a Țării

Acum, căutînd pe goagăl altceva, dau peste exclusivitatea din G4media în care se spune frumos, cu subiect şi predicat, despre cum a fost condamnată de instanţă pîrîta Mihăilă (n.red-Ioana Mihăila, ministrul Sănătății) pentru construcţia ilegală a unei mansarde în clădirea în care face bani grămadă soţul ministresei cu firma de familie Clinica Medena, firmă înregistrată pe sereleul Osteoprotect unde soţul, Marius Călin Mihăilă, medic radiolog, e unic acţionar. Căutată de jurnalişti pentru lămuriri, Ioana Mihailă s-a dat lovită. În schimb, s-a dus iute să doneze sînge, că probabil cineva i-a spus că aşa se contracarează articolele de presă nasoale. Soţul a putut fi contactat, dar singurul răspuns la toate întrebările legate de respectivul proces în instanţă, precum şi la cele privind averea familiei a fost „nu ştiu”. Ioana Mihăilă are şi ea firma ei, sereleul Dermalite, în comuna Sânmartin din Oradea. Aţi crede că medicul endocrinolog făcea chestii şi trestii de endocrinologie, p-acolo, nu? Păi, da, făcea chestii. Făcea epilări definitive şi tratamente corporale pentru tănticile cu bani, iar în unele fotografii de pe site-ul cabinetului putea fi admirată în plin proces de dat flocii jos de pe cracii unei tăntici. Pozele au fost însă rapid şterse de pe site după apariţia poveştii în presă, a scris pe facebook Daniela Tobă, fost şef birou relaţii publice şi colonel în cadrul STS.

Devin curioasă citind materialul, aşa că mă întorc pe goagăl să caut cv-ul Ioanei Mihăilă. Îl găsesc. Citesc. Mă distrez. Cariera bănoasă de epilatoare-şefă nu există în acel CV. În dreptul perioadei în care în realitate defrişa picioare şi mustăţi şi inghinal (2012-prezent), Ioana Mihăilă a scris în CV că cică făcea management medical, negocia cu furnizorii de aparatură medicală şi scria proiecte cu finanţare europeană. Aceeaşi chestie o pune şi în dreptul perioadei în care a prestat la firma soţului, Clinica Medena (2014-prezent). Ca medic endocrinolog a lucrat efectiv doar 2 ani de zile (2011-2013), la o firmuliţă din Oradea. E drept, ministresa are doctorat. Unul pe medicină generală. Una peste alta, tot cv-ul ei e construit cu accent pe management, pe fonduri europene, pe relaţii cu furnizorii de echipamente medicale, adicătălea fix pe ce trebuie ca să urci politic în funcţia de ministru al sănătăţii. În privinţa caselor, terenurilor, banilor grei vehiculaţi în familia Mihăilă, precum şi a sumelor date partidului, vă las să citiţi singuri în G4media, că mi-e lene să mai scriu atîtea zerouri la ora asta din noapte. PS – Faza simpatică e aceea că Ioana Mihăilă a fost dată în judecată pentru mansardă de către primăria Oradea condusă de un penelist. A naibii coaliţie, ce ghiduşii ţîşnesc mereu din ea…. Faza mai puţin simpatică e aceea că neregulile lucrărilor la acea clădire au fost descoperite de inspectorii de la Poliția Locală în martie 2017, cînd au şi amendat-o cu 1.000 de lei. De atunci şi pînă în septembrie 2020, cînd a fost dată în judecată, nu a făcut nimic pentru a remedia situaţia şi pentru a intra în legalitate. Asta spune ceva, nu?, mai scrie Tobă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare