Home Analize CDU și SPD nu au reușit să formeze guvernul de coaliție in...

CDU și SPD nu au reușit să formeze guvernul de coaliție in Germania, dar se ceartă pe migranți

0

Un proiect inițial al unui posibil acord de coaliție în Germania între creștin-democrați (Uniunea Creștin Democrată, CDU, centru-dreapta) și social-democrați (Partidul Social Democrat, SPD, centru-stânga) nu a reușit să ducă la reglementarea disputei legate de politica privind migrația, relatează luni dpa.

Viitorul cancelar creștin-democrat Friedrich Merz, care în timpul campaniei electorale a promis o reprimare dură a migrației, a cerut ca Germania să impună controale pe scară largă la frontieră și să refuze intrarea solicitanților de azil.

În schimb SPD, partidul cancelarului german în exercițiu, Olaf Scholz, a susținut că astfel de măsuri ar fi o încălcare clară a legislației germane și a UE și nu pot fi luate fără o strânsă coordonare cu vecinii din UE ai Germaniei.

Conform unui proiect de document menit să pună bazele unui potențial acord de compromis între partide, Germania ar putea întoarce solicitanții de azil de la graniță ‘în coordonare cu vecinii ei europeni’.

Totuși, luni comentariile pe această temă ale unor politicieni de rang înalt din ambele partide au arătat clar că aceștia au înțelegeri foarte diferite privind ce înseamnă practic această formulare.

Jens Spahn, liderul adjunct al facțiunii parlamentare a CDU și formațiunii ‘soră’ din Bavaria, Uniunea Socială Creștină (CSU), a susținut că pentru ‘coordonare’ nu este necesar un acord și că se poate acționa împotriva voinței țărilor vecine, dacă va fi nevoie.

Copreședinta SPD, Saskia Esken, a interpretat în schimb pasajul mult mai strict decât a sugerat Spahn: ‘Am convenit altceva și ne menținem poziția’.

Ad

Exit mobile version