CCR a pus capăt condamnărilor aberante cu sporuri

Curtea Constituțională a României a motivat decizia din 30 mai prin care a pus capăt condamnărilor aberante precum cea a arădeanului care a primit un spor de 24 de ani la o pedeapsă de 8 luni sau a hackerului vâlcean care a primit o condamnare de 25 de ani, din care 24 este sporul, scrie CluJust.

CCR fusese sesizată de Tribunalul Arad la începutul anului 2016 cu excepția de neconstituționalitate a alineatului 1 din articolul 35 Codul penal privind infracțiunea continuată: ”Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.”

În dosarul în care a fost sesizată CCR era judecat un bărbat care a înșelat 46 de persoane cu locuri de muncă prin anunțuri pe internet. Deși inițial a fost condamnat de Tribunalul Arad, în ianuarie 2016, la 8 luni de închisoare, în urma apelului, în aprilie 2016, a primit un spor de 24 de ani de închisoare la pedeapsa cea mai grea de 8 luni. Judecătorii Curții de Apel Timișoara au decis aplicarea pedepsei pentru fiecare dintre victimele sale. Aceasta a fost prima pedeapsă de acest gen din România, urmând și altele, printre care cea din luna aprilie a acestui an, când un hacker din Vâlcea a primit un spor de 25 de ani la o pedeapsă de un an, fiind un număr mare de persoane vătămate.

Tribunalul Arad judecă, astăzi, o cerere a inculpatului de modificare a pedepsei, în baza articolului 585 NCPP.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Letonia a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești

    Letonia, stat membru al Uniunii Europene și al NATO,...

    Articole relationate

    Categorii populare