Cazurile de coronavirus în Austria cresc cu 25% pe zi: Fermierii au avertizat că nu vor putea să culeagă asparagus, căpşuni şi salată deoarece nu mai au muncitori din Est. Tirolul, zona fierbinte

Numărul cazurilor de coronavirus din Austria a depăşit joi 2.000 şi continuă să crească cu un ritm de două cifre, chiar dacă deplasările sunt restricţionate iar oamenii stau acasă, potrivit autorităţilor, care au anunţat că vor extinde comtroalele la graniţe, transmite Reuters conform news.ro.

În condiţiile în care numărul deceselor provocate de virus a ajuns la şase, Austria va extinde controalele  impuse la graniţele cu Germania, Italia, Elveţia şi Liechtenstein la Ungaria şi Slovenia, începând de vineri, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Străzile oraşelor austriece s-au golit, serviciile de transport public au fost reduse cu 90%, iar volumul traficului privat a scăzut cu 45%, potrivit autorităţilor.

Legăturile feroviare cu Elveţia au fost suspendate, iar trenurile către Germania transportă doar cetăţeni germani, potrivit operatorului feroviar OBB.

Fermierii au avertizat că nu vor putea să culeagă asparagus, căpşuni şi salată pentru că muncitorii sezonieri nu au venit la lucru din cauza restricţiilor de călătorie.

În pofida măsurilor drastice pentru controlarea extinderii virusului, numărul infecţiilor noi a crescut cu 25% de la zi la zi, iar provincia Tyrol, care este în carantină începând de joi, rămţne o zonă fierbinte.

În Austria, numărul victimelor vârstnice este redus comparativ cu alte state europene, cei mai mulţi nfectaţi având vârste de 45-55 de ani, urmaţi de categoria de vârste 25-45 de ani şi de grupa cu riscul cel mai ridicat, de peste 65 de ani.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kremlinul preferă să nu discute declarațiile lui Trump conform cărora Cuba va fi următoarea sa țintă

    Kremlinul preferă să nu discute declarațiile președintelui american Donald...

    Rusia a extrădat un bărbat in România

    Un bărbat condamnat pentru organizarea unui grup criminal și...

    Prețul gazului în UK a crescut cu 93% de la începutul conflictului în Orientul Mijlociu

    Prețul en-gros al gazelor naturale în Regatul Unit a crescut...

    O operațiune terestră americană la scară largă în Iran este imposibilă

    O operațiune terestră americană la scară largă în Iran...

    Obiecte din cultura Monteoru bănuite că s-ar afla la Muzeul de Istorie din Berlin

    'Călător prin România', organizație nonguvernamentală din domeniul culturii a...

    „SUA continuă decapitarea Iranului fără vreun plan legat de ceea ce va urma”

    „SUA continuă decapitarea Iranului fără vreun plan legat de...

    China face presiuni asupra Iranului să nu închidă Strâmtoarea Hormuz

    China face presiuni asupra oficialilor iranieni pentru a nu...

    Articole relationate

    Categorii populare