CAZUL DRAGNEA, VARIANTA FRANCEZĂ/ Angajări fictive, propusă Comisar European de Macron

Candidata Franţei la Comisia Europeană, Sylvie Goulard, a returnat suma de 45.000 de euro Parlamentului European în cadrul unei afaceri de presupuse angajări fictive, a declarat vineri o sursă din anturajul său pentru AFP, confirmând o informaţie a revistei franceze Le Point.

Sylvie Goulard a fost aleasă de preşedintele francez Emmanuel Macron pentru a ocupa postul Franţei în Comisia Europeană, care îşi va începe mandatul pe 1 noiembrie. Ea va trebui însă să treacă de audierea din Parlamentul European pentru a obţine acest post.

Desemnarea a provocat o oarecare împotrivire, din cauza presupusei sale implicări în această afacere de angajări fictive de asistenţi de eurodeputaţi ai partidului centrist francez Modem.

Eurodeputată a acestei formaţiuni între 2009 şi 2017, Sylvie Goulard a trebuit să renunţe şi la postul său de ministru al armatelor la o lună după numirea ei, în 2017, la fel ca şi centriştii François Bayrou şi Marielle de Sarnez.

„Ea a plătit Parlamentului European ceea ce instituţia estima că îi datora”, a adăugat vineri sursa din anturajul său.

Această rambursare corespunde salariilor şi cheltuielilor asistentului său parlamentar Stephane Therou şi „priveşte perioada de angajare a asistentului, între 1 iulie 2014 şi 28 februarie 2015”, precizează o sursă apropiată de ancheta judiciară franceză.

Sylvie Goulard îşi începea atunci cel de al doilea mandat (alegerile europene au avut loc la sfârşitul lui mai 2014), după o schimbare de circumscripţie. În timpul perioadei citate, „nu există nicio dovadă a muncii” lui Stephane Therou, a adăugat o altă sursă apropiată de dosar.

Potrivit anturajului lui Sylvie Goulard, Stephane Therou căuta un loc de muncă şi „acest lucru a durat mai mult decât era prevăzut”. „Ea a continuat să-l plătească în loc să-l concedieze pur şi simplu. Aceasta corespunde unei sume brute şi include concedii plătite şi indemnizaţii de final de contract”, a precizat sursa citată.

Pe 30 august, Parlamentul European a închis această afacere, fără a preciza cuantumul rambursării. „Există nereguli administrative minore observate, nesistematice şi neintenţionate. Rambursarea legată de această afacere a fost efectuată”, a declarat atunci o purtătoare de cuvânt pentru AFP.

Ancheta judiciară franceză legată de acest dosar continuă. Până în prezent, Sylvie Goulard nu a fost citată, notează France Presse.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE mai dă o lovitură agriculturii românești: Produse agricole armene fără taxe vamale

    Piața Uniunii Europene va fi deschisă produselor agricole armene...

    Credite imobiliare pentru tineri in Serbia cu dobândă 1%

    Prim-viceprim-ministrul și ministrul sârb al Finanțelor, Siniša Mali,...

    Palatul Administrativ din Drobeta-Turnu Severin, modernizat prin fonduri europene

    A fost inaugurat Palatul Administrativ din Drobeta-Turnu Severin, după...

    Ciumarca in Mehedinți

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Ce au făcut grecii când au avut probleme cu o dronă ucraineană

    Când o dronă navală ucraineană a ajuns în apele...

    Cetatea lui Sigismund de Luxemburg de pe Clisura Dunării, restaurată

    Cetatea Ladislau din Coronini (județul Caraș-Severin) a reintrat oficial...

    Roman Abramovici s-a dus la Zelenski

    Membrul Parlamentului ucrainean Oleksii Goncharenko a declarat astăzi că...

    Articole relationate

    Categorii populare