de Marcel Fürstenau, comentariu Deutsche Welle
Politicieni, ziarişti, oameni de cultură cer eliberarea fondatorului Wikileaks izolat într-un arest din Marea Britanie. Apelul lor nu ar trebui să fie sprijinit doar de jurnalişti.
Fără Julian Assange, imaginea nesfârşitului război din Afganistan ar fi incompletă, suportabilă mai ales de către state şi bagatelizată într-un mod insuportabil. Începând din 2010 lumea ştie mai multe despre mizeria, lipsa de omenie şi ipocrizia acestei campanii militare conduse de SUA. Atunci au fost publicate zeci de mii de documente secrete militare şi ale serviciilor secrete pe platforma de dezvăluiri Wikileaks. Fondatorul acestei platforme online de investigaţii este Julian Assange.
De ideea lui profită de atunci jurnalişti din întreaga lume. Mai rapid şi mai bine decât oricând ei se pot pune în legătură pentru a dezvălui acţiuni netransparente, contrare legii sau chiar criminale ale elitelor politice şi economice. Şi este clar că potentaţii din guverne şi concerne se tem de asta. Suntem de acord ca ei să se şi poată apăra de asta, dar cu rugămintea ca mijloacele şi metodele lor să fie oneste. În lupta pe care o poartă cu Julian Assange nici nu poate fi vorba, demult, de aşa ceva.
Marcel Fürstenau
Trump a măturat la o parte scrupulele lui Obama
Assange, în vârstă de 48 de ani, a trebuit să se aştepte la ce-i mai rău deja în timpul administraţiei Obama, fiindcă şi în ochii laureatului Premiului Nobel pentru Pace a fost un trădător de ţară şi nu un militant pentru libertatea presei. Dar, din fericire, în acele vremuri scrupulele erau mai mari la Washington decât azi. Assange nu a fost pe atunci pus sub acuzare, cu motivaţia că, într-un astfel de caz, şi ziare cum ar fi „The Guardian” sau „New York Times” ar trebui să se bucure de acelaşi tratament.
Dar sub urmaşul republican al lui Obama, preşedintele Donald Trump, foaia s-a schimbat definitiv în detrimentul lui Assange. În aprilie 2019 el a fost pus oficial sub acuzare şi în iunie preşedintele SUA a cerut Marii Britanii să-l predea autorităţilor americane. Această cerere va face obiectul unui proces în justiţie care va debuta pe 24 februarie. Problema e că Assange se află de la reţinerea sa izolat în arest şi prezintă, potrivit convingerilor Organizaţiei Naţiunilor Unite, „toate simptomele tipice pentru victimele torturii psihice de durată”. Afirmaţia a fost făcută de însuşi raportorul special al ONU pentru tortură, Nils Melzer. Astfel, pentru moment, Assange nu este capabil, din motive de sănătate, să se pregătească corespunzător pentru proces.
Raportul ONU cântăreşte greu
Melzer nu a inventat această stare de fapt fiindcă elveţianul l-a vizitat pe Assange deja în mai 2019 în arest, fiind însoţit de o echipă de medici. El a cerut atunci de urgenţă singurul lucru corect posibil, şi anume eliberarea lui Assange din motive de sănătate şi de respectare a statului de drept.De atunci au trecut opt luni şi nu s-a schimbat nimic. Assange este tratat la fel de inuman.
Aceasta îl revoltă acum şi pe fostul ministru de Externe german, Sigmar Gabriel. Social-democratul a adresat joi în faţa presei internaţionale reunite la Berlin un apel presant Marii Britanii să-l elibereze pe Assange din arest. Iniţiativa în acest sens a fost lansată de cel mai cunoscut ziarist de investigaţii german, Günter Wallraff. Pentru asta el merită mulţumiri, la fel ca şi primii 130 de semnatari ai apelului, care a fost publicat între altele, contra cost, în paginile ziarului german de mare tiraj „Frankfurter Allgemeine Zeitung”.
Sigmar Gabriel s-a decis, din fericire, să semneze în cele din urmă
Gabriel a povestit că iniţial i-a fost greu să semneze apelul. Dar s-a răzgândit şi l-a semnat după ce a avut o convorbire mai lungă cu raportorul special ONU, Nils Melzer. Acum chiar şi Gabriel afirmă că există, evident, „motive politice” în cazul Assange. Cineva a mers chiar mai departe. Este vorba de fostul ministru german de Interne, Gerhart Baum. Miza este „incriminarea libertăţii presei”, spune venerabilul liberal, care a apucat în copilărie şi adolescenţă perioada nazistă. Îi mulţumim pentru aceste vorbe clare. Le mulţumim pentru vorbele lor şi celorlalţi, mulţi, care au semnat deja apelul şi celor care, sperăm, au de gând să-l semneze şi ei. În calitate de cetăţean şi ziarist nu există pentru mine nici cea mai mică îndoială că a venit vremea să zicem cât mai mulţi: „Eu sunt Julian Assange!”
