Câteva sute de manifestanţi au cerut la Târgu Mureş autonomia teritorială a Ținutului Secuiesc

Câteva sute de manifestanţi adunaţi marţi la Târgu Mureş, la obeliscul martirilor secui ai mişcării anti-habsburgice, cu prilejul comemorării şi marşului organizate de Ziua Libertăţii Secuieşti, au adoptat o petiţie prin care solicită autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc.

Proclamaţia adresată guvernului şi parlamentului României, precum şi, spre informare, preşedintelui Nicusor Dan, a fost citită de Balazs Izsak, preşedintele Consiliul Naţional Secuiesc, la ceremonia organizată la Monumentul Secuilor Martiri, iar documentul a fost adoptat prin aclamaţie de către participanţi. Ulterior, manifestanţii au pornit în marş spre sediul Prefecturii judeţului Mureş, unde au înmânat documentul reprezentantului instituţiei.

În proclamaţie se afirmă că, urmând calea dreptului şi a democraţiei, semnatarii solicită din nou şi în mod unanim autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc. Aceştia subliniază că o astfel de autonomie nu ar încălca unitatea teritorială şi suveranitatea statului român, nici interesele cetăţenilor români sau ale altor naţionalităţi din regiune şi că ar fi în concordanţă cu Constituţia României.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Polonia a suspendat finanțarea de arme pentru Ucraina

    Polonia a decis să suspende contribuțiile la programul prin...

    Al doilea om cheie de la Beijing

    Generalul Zhang Shengmin, care a condus epurările din Armata...

    UE a exclus România din negocierile pentru Ucraina. Polonia e

    Liderii UE au convenit asupra componenței delegației europene pentru...

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Trebuie urgent să fiu pusă la stâlpul infamiei!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ăstia din sectacelorcarenuinjura si roșesc feciorelnic...

    Articole relationate

    Categorii populare