spot_img
-1 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăAnalizeCatastrofa galbenă care a lovit Maramureșul

Catastrofa galbenă care a lovit Maramureșul

-

Prințul, vremelnic ajuns în palatul de cleștar, în loc să facă un audit pentru a putea dezvolta și repara ceea ce alții înaintea sa au stricat, a continuat o politică dezastruoasă începută de colegul sau de partid Mircea Man, actual sef in ANRE. Ionel se lăuda acum un an că în cel puțin 6 luni va rezolva cea mai gravă problemă a județului: deșeurile menajere. În fapt a continuat să alimenteze din bani publici o mafie bine structurată a gunoaielor la nivel național si local. Pentru că presa avea o atitudine negativă la aceste acțiuni ale prințului, el a încercat să rezolve problema! S-a înțeles cu un fost ”jurnalist”, Romeo Dobocan, ajuns intre timp consilier județean, pe care l-a uns șef la ADI deşeuri menajere, astfel i-a cumpărat tăcerea, asta și în schimbul unui salariu plătit din bani publici de peste 10.000 lei lunar. La capitolul gunoaie nu avem a vorbi despre realizări cu un print si un jurnalist in postura de manageri. Suntem în situația în care vom fi pedepsiți la nivelul UE cu amenzi pentru modul în care colectăm, selectăm și depozităm deșeurile si totul din cauza managementului lor. Într-un cuvânt, planului prințului Bogdan înseamnă neputință și incompetenta, scrie eMaramureș.

- Reclama -

CE MAI SUSȚINE EMARAMUREȘ:

- Advertisement -

O altă laudă din planul lui Bogdan a fost aceea a eficientizării muncii în Consiliul Judeţean Maramureş. Ne așteptăm, așa cum prințul Ionel o spunea, să asistăm la o elasticizare a modului de a munci în slujba cetățeanului. Ne așteptam ca prințul să reformeze organigrama Consiliului Judeţean Maramureş. Avea ca exemplu pe Ilie Bolojan la Bihor. Acesta a disponibilizat peste 30 de funcționari, economisind o sumă importantă din bugetul județean. În antiteză, Ionel Bogdan a angajat 30 de oameni, mare parte dintre ei fiind din camarila PNL, unii chiar din instituțiile informative ale statului. Şi, uite-așa, instituțiile informative au atins un nivel superior de penetrare în Consiliului Judeţean Maramureş. Un exemplu elocvent de management prost în ceea ce privește alegerea oamenilor îl reprezintă si doamna Claudia Breban. După ce a făcut varză toate proiectele importante și esențiale finanțate din bani europeni și de la bugetul de stat, Ionel Bogdan o avansează, punând-o ca administrator public al în întregului județ. Din declaraţia de avere rezultă un câștig anual de peste 200.000. În rest, ce să mai comentăm, așteptăm cu nerăbdare o reacție a reprezentanților Consiliului Judeţean Maramureş care să contrazică cele enunțate.

În loc de proiecte, prințul Ionel taie panglici pe proiectele inițiate și realizate de Zetea

Ionel Bogdan se laudă, conform planului, că în Maramureş vor intra anual peste 250 milioane euro!!!
În fapt, Ionel ne-a prezentat studii de fezabilitate, prietenii ştiu de ce, care acum şed prăfuite în sertarele de la consiliu. Ranchiuna din mintea odihnită a domniei sale pe ideile și proiectele lui Gabriel Zetea au dus la acțiunile prostești pe care le-a făcut prințul la îndemnul consilierilor săi. Am văzut cu toții că a tăiat panglici în care prințul apărea singur cu coconi ai Maramureşului, fiind tăiați din fotografii toți cei care au realizat de fapt proiectele. La subiect am putea exemplifica foarte mult. Ne oprim doar la cel mai important, drumul de pe Valea Izei, bani aduși pentru această lucrare de Gabriel Zetea, prințul reușind să taie panglica tricoloră singur. Dorința lui! Un alt exemplu este Drumul Nordului. Zetea a adus și aici finanţare, a făcut proiectul și lucrările au început.

- Advertisement -

Ce a reușit prințul? Un an în care cu toții am înjurat trecând podul la Ardusat! Un an în care ne-am rupt maşinile străbătând kilometri de pe ruta acestei lucrări importante de infrastructură! Un an în care nu a reuşit să toarne asfalt pe un kilometru de drum proiectat în planul lui Bogdan! Și ne oprim aici.

Prințul și-a bătut joc de muncitorul maramureșean și de mediul de afaceri

Să nu credeți că scriind asta îi arogăm prințului idei pe care nu este capabil să le gândească. NU! El este doar o săgeată nesemnificativă a președintelui Iohannis, a premierului Cîțu și a laboratoarelor echipei câștigătoare din PNL. În fapt Ionel Bogdan face parte dintr-un proiect pe care cei amintiți mai sus au încercat să îl implementeze în întreaga țară. Așa s-a întâmplat și în cazul muncitorilor şi în mediul de afaceri. Tot o linie principală a planului lui Bogdan pe care am regăsit-o și în alt plan. Exemplu omului PNL de la Vâlcea. Ionel Bogdan se lăuda în același plan că va aduce maramureşenii din străinătate și că le va oferi locuri de muncă bine plătite aici, acasă! Se vede cu ochiul liber că acest lucru nu se întâmplă. Maramureşenii continuă să își caute de lucru în alte țări, lăsându-şi acasă copiii, de care au grijă bunicii. RUȘINE! În ceea ce privește mediul de afaceri, realizările prințului în ultimul an sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârșire!
O degringoladă totală la nivelul CJ Maramureş, în ceea ce privește sprijinul pentru oamenii de afaceri, singura realizare pentru aceștia fiind doar cântecul, jocul și voia bună pe scenele plătite cu zeci de mii de euro din banii noştri.
Așteptăm cu nerăbdare reacția lui Ionel Bogdan la faptul că tot mai mulți oameni de afaceri pun lacătul la firmele care le conduc.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img