Catalonia își suspendă independența pentru negocieri cu Madridul

Carles Puigdemont, premierul Cataloniei, a afirmat, marţi seară, că regiunea şi-a „câştigat dreptul la independenţă”, dar a pledat pentru lansarea de negocieri constituţionale în următoarele săptămâni, relatează cotidianul El Pais.

După referendum, „Catalonia şi-a câştigat dreptul de a fi un stat independent, de a fi ascultată şi respectată. Nu suntem infractori, nu suntem nebuni, nu comitem un abuz, vrem doar respectarea dreptului la vot. Rezultatul referendumului a fost o majoritate absolută în favoarea independenţei. Catalonia va fi un stat independent în forma unei republici”, a declarat Carles Puigdemont.

„Eu şi Guvernul catalan propunem Parlamentului suspendarea declaraţiei de independenţă pentru a fi lansat dialogul în săptămânile următoare. Suntem convinşi că acest moment istoric necesită oprirea escaladării crizei”, a subliniat Puigdemont.

„Există necesitatea puternică de a nu alimenta tensiunile; în acelaşi timp, în acest moment crucial, trebuie să fim toţi uniţi şi să ne asumăm responsabilităţile. Violenţele extreme comise de poliţia coordonată de Madrid, fără precedent în Europa, nu au împiedicat votul catalanilor. Imaginile cu răniţii vor rămâne mereu”, a adăugat liderul Cataloniei.

Carles Puidemont, premierul Cataloniei, a adoptat un ton conciliant faţă de Madrid, deşi a criticat acţiunile Poliţiei spaniole şi atitudinea regelui Felipe al VI-lea al Spaniei.

„Vreau să le transmit spaniolilor un mesaj de respect şi un apel la calm. Nu avem nimic cu spaniolii. Suntem şi rămânem un singur popor”, a declarat Carles Puigdemont, deşi a pledat pentru dreptul Cataloniei la independenţă.

În acelaşi timp, Carles Puidgemont a denunţat „umilinţele” Spaniei, pe care a acuzat-o că a modificat unilateral autonomia Cataloniei şi a generat violenţe la referendum.

„Iar discursul regelui a confirmat cea mai rea ipoteză posibilă”, a spus Puigdemont.

Regiunea Catalonia a organizat pe 1 octombrie un referendum pe tema independenţei considerat neconstituţional de Guvernul Spaniei şi de Uniunea European

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ucrainienii rad și grădinițele in limba română din Cernăuți

    Comunitatea românească din municipiul Cernăuți își exprimă îngrijorarea cu...

    Președintele Serbiei: În două-trei zile, Dunărea va deveni nenavigabilă

    Dunărea va deveni nenavigabilă în două-trei zile din cauza...

    Cum îi supraveghează chinezii pe străini

    Autoritățile chineze utilizează un sistem la scară largă pentru...

    Porțile de Fier 1 funcționează la 20% din capacitate, iar Porțile de Fier 2 la 30%

    Nivelul scăzut record al apelor Dunării determinat de secetă...

    Cine a fost ținta atentatului de la Moscova

    Sărbătorirea a celei de-a 55-a aniversări a comandantului șef...

    Asaltul francmasonilor in universitățile britanice

    Francmasonii britanici încearcă să atragă tineri în rândurile lor....

    Mașina Timpului la Castrul Roman de la Călugăreni

    Muzeul Județean Mureș a reușit să deschidă porțile unei...

    Articole relationate

    Categorii populare