spot_img
sâmbătă, 21 februarie, 2026
-2 C
București

Cătălin Predoiu recunoaște prăbușirea luptei anticorupție: 7 CAUZE

Fostul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, face o analiză extrem de interesantă, într-o declarație parlamentară, a motivelor care au condus la prăbușirea campaniei anticorupție, el identificînd șapte cauze majore, scrie Inpolitics.

Din capul locului, fostul ministru dezvăluie că toate deciziile – cca.100 – ale Curții Constituționale legate de Codurile penale se învîrt în jurul a doar 40 de articole cu probleme. În loc să se concentreze asupra modificării acestora, însă, actuala putere țintește modificarea legilor justiției, în ansamblu, special pentru a bloca de tot campania anticorupție.

”Acum 9-10 ani, cei certaţi cu legea sperau doar să scape. Acum 5 ani sperau să scape cu averile din furt. Acum 3 ani, voiau să revină în politică, să joace la vârf şi să ia preşedinţia. Acum 2 ani sperau să ajungă la butoane. Acum vor să dărâme tot şi să-şi ia revanşa. Cum a fost posibil?”se întreabă fostul ministru.

Tot el oferă răspunsul.

”În esenţă, pentru că s-au produs mai multe cauze care s-au alimentat reciproc:

1) Demersul anticorupţie a fost incomplet din start, prea mult orientat pe persoane, prea târziu şi prea puţin orientat pe confiscarea averilor;
2) Demersul anticorupţie nu a fost completat în exterior de acţiuni de prevenţie, Strategia anticorupţie din 2012, axată 90% pe prevenţie, a rămas literă moartă, procesul rămânând cantonat în zona de sancţionare;
3) Erori de parcurs în demersul judiciar – la rândul lor, aceste erori par să fie de două feluri, patinaje inerente oricărui sistem judiciar, ceea ce ar fi grav dacă se va confirma cu probe, forţări inacceptabile;
4) Echiparea justiţiei cu legi şi mecanisme complexe nu a fost dublată suficient în “amonte” de rafinarea, perfecţionarea şi specializarea operatorilor sistemului, “fabricile de diplome” din învăţământul juridic superior fiind una dintre cauze;
5) Pierderea de încredere în demers, cu efect imediat în planul susţinerii publice, inclusiv în campanii electorale – tema a devenit nefuncţională în ultima campanie pentru alegerile parlamentare din decembrie 2016;
6) Pierderea, în consecinţă, de poziţii de decizie politică a celor cinstiţi, cadrul juridic şi sistemul judiciar devenind astfel expus loviturilor legislative şi instituţionale din mediul politic;
7) Pierderea dezbaterii publice de cei care susţin sincer un demers judiciar profesional, desfăşurat cu deplina respectare a drepturilor şi garanţiilor fundamentale ale omului”.

În final, Predoiu oferă un răspuns mai degrabă enigmatic la întrebarea ce se mai poate face pentru salvarea situație: să răsturnăm masa!

”Poate că singurul lucru pe care mai poţi să-l faci când masa este servită cu cărţi bune de joc pentru cei corupţi şi incorecţi – e să răstorni masa! Democratic. Dacă nu se vrea sau nu se poate, pentru că România e pe cale să revină la un model de democraţie de tip Sud-America anilor 1970, rămâne să o luăm de la capăt pentru o Românie cinstită!” conchide el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Slovacia îi dă ultimatum lui Zelenski: Dacă nu, luni vă tăiem curentul

    Dacă președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu reușește să reia...

    India vrea să scape cu Brazilia de metalele rare din China

    Premierul indian Narendra Modi a anunțat sâmbătă semnarea unui...

    Americanii nu consideră „întâlnire oficială” discuția Rubio-Nicușor cu șapca in mână

    Ghinion nicușoresc..... Conform siteului oficial al Departamentului de stat...

    Zelenski: Americanii ne cer să ne retragem din Donbas

    Statele Unite, la fel ca Rusia, cer retragerea forțelor...

    Neue Zürcher Zeitung: Trump, Putin și o mulțime de pitici

    Ziarul elvețian Neue Zürcher Zeitung i-a înfățișat pe președinții Rusiei și...

    Curțile de Apel îi cer lui Nicușor să nu promulge legea privind pensiile magistraților

    Curţile de Apel din România îi solicită preşedintelui Nicuşor...

    Curtea Supremă anulează taxele globale impuse de Trump

    Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii din Washington,...

    Articole relationate

    Categorii populare