Cătălin Ivan anunță război deschis în PSD: Vor fi surprize foarte mari

Europarlamentarul Cătălin Ivan a anunțat vineri la Radio Frace Internationale că se va lupta „până la capăt” cu Victor Ponta şi Liviu Dragnea, întrucât cei doi „condamnă PSD-ul la mulţi ani de Opoziţie de acum încolo„. Eurodeputatul suspendat din partid declară că va prezenta la viitorul Congres un „proiect de modernizare” a formaţiunii, la care vor adera „foarte mulţi colegi„, inclusiv şefi de filiale judeţene.

Cătălin Ivan susţine că este în continuare membru PSD şi că suspendarea sa din partid este ilegală: „S-a încercat suspendarea mea din PSD, nu au reuşit. Sunt membru la Dobrovăţ, o comună din judeţul Iaşi, acolo m-am transferat şi sunt membru acolo. S-a dizolvat organizaţia PSD Sector 1, toată organizaţia, numai ca să poată să mă excludă pe mine. Am depus contestaţie la partid. Dacă nu primesc răspuns, probabil în perioada următoare, imediat după sărbători voi acţiona şi în instanţă”, pentru dizolvarea organizaţiei.

Cătălin Ivan consideră că Victor Ponta şi Liviu Dragnea conduc PSD într-o manieră greşită: „Mă voi lupta cu ei şi mă lupt până la capăt, pentru că modul în care Victor Ponta şi Liviu Dragnea conduc partidul este un mod total greşit şi ne condamnă la mulţi ani de Opoziţie de acum încolo„.

Întrebat cine îl susţine în PSD, eurodeputatul a răspuns: „Foarte mulţi colegi. Eu nu sunt nou în partid, eu am 12 ani de politică în PSD şi am fost în toate funcţiile posibile, de la nivel local până la nivel european, deci am foarte mulţi colegi cu care am lucrat, din eşalonul doi, din eşalonul trei, chiar din liderii care conduc acum organizaţii judeţene sunt oameni care mi-au spus că susţin proiectul şi că sunt de acord că trebuie să se facă această schimbare. Nu pot să dau nume dintr-un singur considerent: pentru că aşa am convenit, având în vedere cât de abuziv este condus PSD-ul în acest moment, le fac un rău dacă le dau numele, pentru că după aceea, nu ştiu, riscă să fie suspendaţi, excluşi, scoşi din funcţii, li se poate întâmpla orice, doar pentru faptul că zic că sunt de acord cu proiectul meu. Va veni momentul când voi lansa acest proiect şi vor apărea şi vocile care susţin proiectul şi veţi vedea că vor fi surprize foarte mari„.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare