Cătălin Cherecheş: 30% din angajații Primăriei Baia Mare vor fi dați afară

Primarul ales al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a susţinut, luni, într-o conferinţă de presă, că va respecta toate solicitările venite de la cetăţeni în perioada campaniei electorale, iar astfel administraţia municipală va trece printr-un amplu proces de reformă, el estimând că 30% dintre angajaţi urmează a fi disponibilizaţi în urma unui audit.

Cherecheş a anunţat şi că vor urma demolări ale locuinţelor amplasate ilegal pe terenul municipalităţii din mai multe cartiere, dar şi ale tuturor garajelor din oraş.

„Vreau să vă menţionez că am înţeles câteva dintre mesajele pe care băimărenii mi le-au transmis în campania electorală, inclusiv prin votul pe care l-au acordat şi voi acţiona exact în acord cu mesajele pe care le-au transmis. În acest sens, vreau să vă menţionez faptul că alegerile locale au din ce în ce mai mult o conotaţie politică, aşadar din acest moment Cătălin Cherecheş intră în politică. Vă voi menţiona zona politică din care voi face parte şi modul în care voi activa politic, de astăzi începând. Nu voi mai fi un administrator strict al oraşului şi doar un primar care se ocupă de administrarea oraşului, ci voi face şi politică”, a declarat Cătălin Cherecheş, ales cu susţinerea Coaliţiei pentru Maramureş, formată din PSD, PNŢCD şi PPU.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Articole relationate

    Categorii populare