spot_img
luni, 2 februarie, 2026
-4.2 C
București

Casa Regală marchează 25 de ani de la întoarcerea în țară a principesei Margareta

Casa Regală organizează, în zilele de 17 și 18 ianuarie, o serie de evenimente dedicate împlinirii a 25 de ani de la întoarcerea în țară a principesei Margareta, transmite Agerpres.
Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al regelui Mihai I, transmis miercuri AGERPRES, la un sfert de secol de la întoarcerea în țară a principesei, Fundația Principesa Margareta a României organizează Ziua Porților Deschise.

Evenimentul se va desfășura sâmbătă, în intervalul orar 13.00 — 17.00, în sala Gheorghe Focșa de la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Principesa Moștenitoare se va alătura, la ora 18.00, beneficiarilor și voluntarilor Fundației.

În aceeași zi, Palatul Elisabeta va găzdui, la ora 19,00, seara dedicată celor 25 de ani de activitate ai Fundației Principesa Margareta a României.

Cu același prilej, principesa va decora, duminică, în numele regelui, o serie de personalități din România, SUA, Marea Britanie, Franța și Elveția, iar de la ora 11.00 va vizita, alături de personalități din străinătate, studioul 4 al Televiziunii Române, locul de unde au fost transmise evenimentele din decembrie 1989.

Tot duminică, principesa Margareta și principele Radu vor lua parte în cursul serii, la ora 18,00, la un concert de gală la Ateneul Român, la reușita căruia își vor da concursul Camerata Regală, violonistul Remus Azoiței, precum și Corul Filarmonicii George Enescu, sub bagheta maestrului Horia Andreescu.

Seara se va încheia cu un dineu oficial găzduit de Palatul CEC, la ora 20,00, în prezența principesei moștenitoare și a principelui Radu, la care vor lua parte 200 de invitați, personalități din străinătate, dar și reprezentanți ai tuturor domeniilor societății românești, care au susținut Familia Regală în ultimii 25 de ani.

După o întrerupere de 42 de ani, la 18 ianuarie 1990, pășea pe pământ românesc primul membru al Familiei Regale. În acea zi, la ora 15.00, avionul de Geneva o aducea la București pe principesa Margareta, însoțită de sora sa, principesa Sofia. Regele Mihai I a încredințat primei sale fiice misiunea de a-l reprezenta în țară, pentru prima oară de la plecarea în exil, în zorii zilei de 4 ianuarie 1948, menționează sursa citată.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump va merge in Grecia

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, intenționează să...

    Un român arestat la Belgrad pentru escrocherie cu carduri pe zborurile Air Serbia

    Parchetul sârb Public de Primă Instanță (PAI) a propus...

    Creșterea euro sperie bancherii europeni

    Aprecierea euro va fi în centrul reuniunii Băncii Centrale...

    Cursa LOT Oradea-Varșovia a avut sâmbătă 2 pasageri, cursa de întoarcere 16

    Aeronava care a operat cursa LOT Polish Airlines Oradea...

    Președintele FIFA cere anularea sancțiunilor împotriva fotbalului rus

    Președintele FIFA, Gianni Infantino, consideră că FIFA ar trebui...

    Articole relationate

    Categorii populare