Casa Ororii din Irlanda

Săpăturile la o fostă casă pentru mame necăsătorite condusă de călugărițe din Irlanda au scos la iveală „cantități semnificative de rămășițe umane” care, potrivit testelor, au aparținut unor copii mici. Descoperirea pare să confirme dezvăluirile din 2014 despre îngroparea anonimă a aproape 800 de copii din această instituție în perioada 1925 – 1961, transmit AFP și CNN.

Rămășițele au fost găsite în camerele unei structuri subterane de lângă o fosă septică, care ar fi putut fi utilizate pentru stocarea de ape uzate, a anunțat vineri într-un comunicat comisia oficială însărcinată să ancheteze cazul, descriind descoperirea ca „șocantă”.

Datarea cu radiocarbon a unui număr mic de resturi supuse analizelor indică faptul că acestea provin din perioada în care casa era în funcțiune, unele datând probabil de la sfârșitul anilor 1950, a afirmat comisia.

Testarea indică faptul că persoanele implicate avea vârste cuprinse între 35 de săptămâni de gestație și până la 2 sau 3 ani. Este în curs efectuarea mai multor teste.

Ancheta a fost deschisă în urma unor proteste publice, atunci când o expertă în istorie, Catherine Corless, a formulat în 2014 ipoteza că în Casa Mama și Copilul St. Mary din Tuam, aparținând Congregației surorilor Bon Secours, ar putea fi îngropate corpurile a 800 de copii.

Catherine Corless a studiat certificatele de deces a 797 copii, majoritatea bebeluși, care au murit în această casă, dar nu a găsit decât un singur mormânt corespunzător în cimitirul local. Ea a ajuns la concluzia că sugarii, dintre care majoritatea au murit de malnutriție și de boli infecțioase, cum ar fi tuberculoza, potrivit arhivelor casei, au fost îngropați la un loc și privați de o înmormântare creștină.

Săpăturile efectuate în ultimele luni au relevat o criptă de douăzeci de camere, dintre care cel puțin șaptesprezece conțineau rămășițe umane.

Situl acestei case care a funcționat în perioada 1925-1961 sub conducerea surorilor Bon Secours face acum parte dintr-un proiect de dezvoltare rezidențială.

Surorile Bon Secours a afirmat într-o declarație că vor continua să coopereze cu anchetatorii.

Casele ”Mama și copilul” erau conduse de ordine religioase cu fonduri de stat, într-o perioadă când a da naștere unui copil în afara căsătoriei atrăgea o stigmatizare socială importantă.

În total, optsprezece case conduse de instituții catolice sunt vizate de ancheta comisiei pentru fapte care acoperă perioada cuprinsă între 1922 și 1998. Numărul femeilor care au rămas însărcinate în afara căsătoriei și au venit să nască și să locuiască în aceste case este estimat la aproximativ 35.000.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Articole relationate

    Categorii populare