CARTEA ALBĂ A COMUNIȘTILOR CHINEZI: SAU NE VOM PRĂBUȘI…

China are nevoie de conducerea puternică, unificată a Partidului Comunist, sau se va ‘prăbuşi’, subliniază un document de politică emis vineri de guvernul de la Beijing, înaintea marcării, la 1 octombrie, a 70 de ani de la crearea Republicii Populare, transmite Reuters conform Agerpres.

China marchează această aniversare într-o perioadă de incertitudini pentru ţară, angajată într-un război comercial cu SUA şi confruntată cu provocările încetinirii creşterii economice, dar şi cu proteste antiguvernamentale în teritoriul semiautonom Hong Kong.

În Cartea albă publicată de Oficiul de Presă al Consiliului de Stat, sub titlul ‘China şi lumea în noua eră’, se arată că succesul ţării din ultimii 70 de ani se datorează conducerii de către Partidul Comunist.

‘China a intrat într-o nouă eră de dezvoltare. China are acum un impact asupra lumii tot mai cuprinzător, profund şi durabil, iar lumea priveşte cu şi mai mare atenţie spre China’, indică documentul, potrivit Xinhua.

În ultimii 70 de ani, sub conducerea Partidului Comunist Chinez, China a trecut prin schimbări profunde şi a înfăptuit un miracol de dezvoltare fără precedent în istoria omenirii, se subliniază în Cartea albă, conform căreia, ‘în doar câteva decenii, China a încheiat o evoluţie care statelor dezvoltate le-a luat câteva sute de ani’.

China a devenit a doua economie a lumii, are grijă de nevoile materiale a aproape 1,4 miliarde de locuitori şi a atins o prosperitate generală moderată, punctează documentul menţionat.

‘China este imensă ca mărime, are condiţii naturale complexe, iar dificultăţi în guvernarea sa sunt rar văzute. Fără o forţă conducătoare unificată şi puternică, China se va îndrepta spre divizare şi se va prăbuşi, provocând un dezastru lumii’, afirmă documentul.

Reuters notează că autorităţile chineze justifică de multă vreme duritatea în tratarea unor probleme, precum reprimarea protestelor prodemocraţie de la Beijing din 1989, prin necesitatea de a menţine stabilitatea ţării. Preşedintele Xi Jinping, care va conduce ceremoniile aniversare de marţi, a întărit şi mai mult autoritatea partidului şi supervizează de asemenea un program de modernizare a armatei care provoacă nervozitate în regiune.

China, se spune însă în Cartea Albă, nu încearcă să-şi exporte modelul de dezvoltare şi nici nu vrea să importe modele străine, căutând doar pacea, nu ‘hegemonia’, dar nu îşi va negocia niciodată interesele fundamentale şi nu va permite ca securitatea şi suveranitatea să-i fie compromise.

‘Ameninţarea războaielor comerciale şi creşterea continuă a tarifelor nu conduc la rezolvarea problemelor’, se mai spune în document, cu referire la disputele comerciale cu Washingtonul.

‘China este o economie matură cu un sistem industrial complet, un lanţ industrial complet, o piaţă comercială extinsă şi o creştere economică puternică. Nu va fi slăbită niciodată de războaie comerciale’, adaugă Cartea albă, potrivit căreia ‘China este încrezătoare că are capacitatea de a face faţă dificultăţilor, de a transforma crizele în oportunităţi şi de a inaugura o nouă lume’.

Statele Unite ar trebui să se uite raţional la dezvoltarea Chinei, pentru că aceasta nu are nicio intenţie să concureze Statele Unite şi nu intenţionează să înlocuiască Statele Unite, adaugă documentul menţionat, subliniind că ‘Statele Unite nu pot controla China şi este chiar şi mai improbabil să stopeze dezvoltarea Chinei’.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Austeritate pentru români, bani pentru chefuri, la o primărie PNL

    De la București ni se spune că trebuie să...

    Cum și-au dat foc grecii la păduri din cauza rețelelor electrice dărăpănate

    Scânteile provenite de la rețeaua electrică dărăpănată a Greciei...

    Americanii își pun la plată și aliații din Asia

    Oficialul Pentagonului, Elbridge Colby, a îndemnat aliații SUA din...

    Oamenii lui Bolo distrug industria din Alba

    Una dintre cele mai mari companii din Alba Iulia,...

    Spania, Merkel 2 pentru migranți

    Amnistia propusă de Spania pentru migranții fără acte ar...

    Moldovenii sparg in jocurile de noroc oficiale 2,5% din PIB

    Moldovenii au cheltuit în 2025 peste 10 miliarde de...

    Arabia Saudită, Pakistan și Turcia, o alianță de distanțare de America

    Comentând acordul de susținere militară reciprocă dintre Arabia Saudită,...

    Articole relationate

    Categorii populare