Carmen Iohannis, la Berlin: Nu mi-am început activitatea de Primă Doamnă, nu am unde să mă mut la București

Carmen Iohannis a declarat, joi, la Berlin, că deocamdată nu şi-a început activitatea de Primă Doamnă, dar că i-ar plăcea să se implice în educaţie şi în susţinerea tinerelor talente, transmite Mediafax.
Întrebată, la întâlnirea preşedintelui cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Germania, de la Ambasada României din Berlin, dacă s-a mai obişnuit cu rolul de Primă Doamnă, Carmen Iohannis a declarat că se străduieşte şi că i se pare „interesant, dar foarte greu”, dar că, în schimb, îi fac foarte mare plăcere întâlnirile cu oamenii, care-i dau „emoţii pozitive şi foarte plăcute”.
În ceea ce priveşte rolul său, Carmen Iohannis a spus că deocamdată n-a început „exact cu activitatea”. „Promit că o să încerc să fac ceva şi pentru cei de acasă şi pentru cei de afară, cât îmi stă în putinţă”, a spus soţia preşedintelui.
Întrebată dacă are în vedere anumite proiecte, Carmen Iohannis a declarat: „Mi-ar plăcea să mă implic în educaţie şi susţinerea tinerelor talente, de ce nu?”. Ea a spus, râzând, că nu ştie dacă ”va fi o altfel de Primă Doamnă”, la întrebarea jurnaliştilor din delegaţia de presă. Totodată, soţia preşedintelui a recunoscut că îi este greu să facă naveta.
„Mi-e greu, dar deocamdată nu am unde să mă mut. Mai aşteptăm”, a afirmat ea, adăugând că doreşte să predea în continuare, „măcar cu jumătate de normă”.
Întrebată dacă se va transfera la Bucureşti, Carmen Iohannis a spus: „Când o să avem un loc al nostru o să ne gândim, dar deocamdată nu avem unde sta”. „Trebuie să mai aşteptăm un pic”, a răspuns ea, întrebată dacă se referă la casă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Băsescu cere raționalizarea carburanților: Un plin pe lună

    Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, despre criza...

    Războiul din Iran scumpește croazierele

    Din cauza războiului cu Iranul și a creșterii prețurilor...

    Scandalul ouălor cu picioare ale lui Fritz

    Instalațiile decorative amplasate în Piața Unirii au generat un conflict artistic,...

    Fost analist CIA: Războiul din Iran va crea o criză economică fără precedent

    Consecințele economice ale atacului lansat de Statele Unite și...

    Tatăl lui Elon Musk vrea să conducă o colonie de sud-africani în Rusia

    Tatăl lui Elon Musk, Errol, intenționează să organizeze și...

    Inteligența artificială nu a ajutat America in Iran

    Speranțele SUA pentru un război „fără contact” cu Iranul,...

    Articole relationate

    Categorii populare