Carantina din capitala Noii Zeelande a fost un eșec și a fost anulată după 3 luni și jumătate

Noua Zeelandă va pune capăt la începutul lui decembrie carantinei sale de trei luni şi jumătate în cel mai mare oraş al ţării, Auckland, prin adoptarea unei noi strategii de luptă împotriva coronavirusului, a declarat luni premierul neozeelandez Jacinda Ardern, informează AFP conform Agerpres.

Ardern a declarat că, începând cu 2 decembrie orele 23:59, Noua Zeelandă va adopta un nou răspuns la COVID-19, menit mai degrabă să stăvilească varianta Delta decât să încerce să o elimine complet.

„Adevărul dur este că (varianta) Delta este aici şi nu este pe cale să dispară”, a declarat premierul Noii Zeelande pentru presă.
„Chiar dacă nicio ţară nu a reuşit să elimine complet varianta Delta, Noua Zeelandă este mai bine plasată ca majoritatea altor ţări pentru a încerca aceasta”, a adăugat ea.

Până acum, guvernul condus de Ardern viza o eliminare completă a virusului, printr-o politică aşa-zisă „zero COVID”, cu măsuri de carantină stricte, o monitorizare riguroasă a contactelor şi controale stricte la frontiere.

COVID-19 a făcut doar 40 de morţi în această ţară, la o populaţie de cinci milioane de locuitori, însă presiunea a crescut pentru a pune capăt carantinei impuse în Auckland după ce varianta Delta a fost detectată în august.

Jacinda Ardern a prevăzut iniţial să schimbe politica odată ce rata de vaccinare va ajunge la 90% în ţară, însă în final a avansat redeschiderea chiar dacă rata de vaccinare se situează în prezent la circa 83%.

Noul sistem se prezintă ca un semafor, în care verdele semnifică practic niciun control al virusului, portocaliul impune portul de măşti sanitare în unele locuri, în timp ce roşu permite magazinelor să rămână deschise doar clienţilor vaccinaţi, păstrând distanţarea socială.

Iniţial, Auckland va fi clasată roşu, a declarat premierul neozeelandez, adăugând că autorităţile sunt pe cale să claseze şi alte zone.

În prezent, Auckland este izolat de restul Noii Zeelande, barajele rutiere urmând să fie ridicate pe 15 decembrie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Letonia a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești

    Letonia, stat membru al Uniunii Europene și al NATO,...

    Ce se întâmplă pe piața imobiliară de lux din Dubai

    În ciuda conflictului continuu dintre SUA și Iran și...

    Articole relationate

    Categorii populare