spot_img
3.7 C
București
marți, martie 19, 2024
AcasăAnalizeCaracatița galbenă de la malul Mării: DNA acoperă jaful de 5 ani

Caracatița galbenă de la malul Mării: DNA acoperă jaful de 5 ani

-

După 8 ani de domnie, primarul Cristian Radu a adus Mangalia la sapă de lemn, îngropând în datorii uriașe un oraș și șase stațiuni turistice de interes național. De la venirea în primărie, administraţia Radu s-a pus pe treabă, dar numai în folosul propriei echipe aflate la conducere, nu şi al cetăţenilor, lăsaţi de izbelişte într-un oraş devenit pe an ce a trecut mai trist, mai cenuşiu, neatractiv, pus la colţul de ruşine de zonele învecinate, cum ar fi Tuzla, Cumpăna, Techirghiol, care s-au dezvoltat foarte mult în ultimii ani. Totul a început chiar în primul an de mandat, 2012, când echipa şi-a înfiinţat firme care să se ocupe de spaţiile verzi – SC „Perfect Tree” SRL, (deţinută de vărul lui Cristian Radu), ori a încheiat contracte cu SRL-uri de casă, pentru consultanţă şi mass media – „SC Research, Political, Economic and Social Consulting Campaign Concept Consulting” SRL, (ce aparţine lui Dorinel Colgiu, actualul director al SC GOLDTERM SA Mangalia, care a încasat ilegal suma 325.000 de lei, fapt constatat de un raport al Curţii de Conturi) sau pentru administrarea site-ului primăriei, www.mangalia.ro, dată Societăţii „Wings Telecom”, cu sediul în comuna Albeşti, deţinută de un apropiat al surorii primarului Cristian Radu.Concluziile unui raport de audit al Curții de Conturi, datând din 2018 a arătat abateri financiare la Primăria Mangalia, în valoare de 18.049.938 lei!, scrie dezvaluiri.ro.

ANCHETA DEZVĂLUIRI.RO:

- Advertisement -

Potrivit raportului, Primăria Mangalia are în componență nu mai puțin de 74 de compartimente de specialitate. Evoluția funcționarilor instituției a fost una extrem de dinamică: dacă în 2015 existau în primărie 202 posturi, în 2017 numărul angajaților a crescut la 321 de posturi, iar în 2018, în organigrama primăriei apăreau 427 angajați.

Potrivit auditorilor, din analiza efectuată asupra contului de execuție, s-a constatat faptul că, deși initial angajații primăriei au prevăzut un grad de încasare de la populație de 102,95%, realitatea a fost alta: s-a colectat numai 56,72%! Aceeași situație, spun experții Curții de Conturi, se poate regăsi și în privința cheltuielilor, care au reprezentat doar 56,26% față de prevederile bugetare definitive. În procente, am putea rezuma activitatea Primăriei Mangalia astfel:

- Advertisement -

SPECTACOLE IEFTINE, PLĂTITE SCUMP DIN BUGETUL LOCAL!

Secătuirea bugetului local a continuat cu alocări în valoare de mai multe milioane de lei pentru diverse evenimente cultural-artistice pentru care, în realitate, costurile de organizare erau mult mai mici.

De exemplu, pentru anul 2019, s-au alocat aproximativ 2 milioane de lei, pentru diverse spectacole găzduite de Casa de Cultură, fiecare manifestare având rezervate cel puţin 100.000 de lei. Numai pentru Ziua Armatei, organizată, în principal, de Garnizoana Mangalia, şi într-o foarte mică măsură de Primărie, s-a prevăzut de la bugetul local suma de 200.000 de lei! Bani, pe care doar Primăria ştie pe ce i-a cheltuit, având în vedere faptul că evenimentul a constat în tradiţionalele jocuri marinăreşti, organizate, ca în fiecare an, de Garnizoană!

Nu trebuie omis faptul că în anul 2018, Mangalia a trecut, razant, pe lângă faliment, tot din cauza cheltuielilor aberante, în paguba bugetului local.

Astfel, în timp ce încasările Primăriei Mangalia au fost de 53.000.000 lei, cheltuielile au fost mult peste, respectiv 64.000.000 lei!

Mai mult, în ultimii 8 ani, Primăria Mangalia a contractat mai multe împrumuturi pentru anumite obiective, care nu s-au respectat niciodată. Ultimul împrumut făcut la CEC Bank a fost de 60.000.000 lei, valoarea de rambursare fiind de 93.000.000 lei. Datoriile au tot crescut, ajungându-se la debite totale de peste 150.000.000 lei (aproximativ 30.000.000 euro).

RADU A PLĂTIT ONORARII FABULOASE UNUI AVOCAT DIN BUCUREȘTI, PENTRU PROCESE PIERDUTE

Atacul financiar la adresa Mangaliei a atins paroxismul cu scandalul contractelor de asistenţă juridică, halucinante din punct de vedere al onorariilor plătite din banul public de către primarul Municipiului Mangalia Casei de Avocatură “Grimberg şi Asociaţii”.

De altfel, în anul 2016, consilierii au demonstrat jaful contractelor cu firma de avocatură, marca Radu Cristian, care a refuzat, plin de venin, să pună contractele în valoare de 1,7 milioane de euro la dispoziţia unei comisii special constituite, prin votul majorităţii din Consiliul Local. Aleşii locali au precizat faptul că în doar trei luni, în anul 2014, s-au încheiat 63 de contracte de asistenţă juridică, în valoare de 1,7 milioane de euro, cu avocatul Andrei Grimberg din Bucureşti.

Unul dintre „preţioasele” contracte a fost încheiat de Primăria Mangalia cu Grimberg pentru un onorariu de 465.000 de lei plus TVA, pentru reprezentarea în procesul cu DMHI Mangalia, ce a avut ca obiect anularea taxei verzi. Deşi firma de avocatură a încasat un onorariu astronomic, care i-a lăsat cu gura căscată inclusiv pe reprezentanţii Curţii de Conturi în momentul derulării auditului, Primăria, prin Grimberg, a pierdut procesul.

În schimb, conducerea DMHI şi-a plătit apărătorul, tot o casă de avocatură din Capitală, celebră chiar, cu doar 20.000 de lei… Și a câștigat!

Un alt litigiu, între Primăria Mangalia şi Primăria Limanu, a vizat grănițuirea Comunei Limanu față de Municipiul Mangalia. Deşi a a achitat aceleiaşi case de avocatură Grimberg un onorariu în valoare de 1.290.000 de lei plus TVA, Primăria Mangalia a mai bifat un eşec, ce a venit la pachet cu pierderea încasării din taxe şi impozite a sumei de 2,5 milioane de lei, care intră din data de 18.10.2016 în contul Primăriei Limanu! Contractul de asistenţă juridică încheiat cu Grimberg poartă semnătura primarului Cristian Radu, a fostului administrator public, Romulus Dumitrana şi a fostului secretar al municipiului, Petrina Boiţă.

În schimb, primarul din Limanu, ieşit învingător şi din punct de vedere al imaginii şi din punct de vedere financiar din acest proces de grăniţuire, şi-a plătit avocatul cu, atenţie!, 6.000 de lei!

În timp, colaborarea extrem de profitabilă dintre Grimberg şi primăria Mangalia a început să scârţâie, ştiindu-se faptul că primarul Radu nu se tine de cuvând şi nu îşi onorează angajamentele. Aşa se face că Radu s-a făcut că plouă şi a „uitat” să achite babanele onorarii, motiv pentru care Grimberg, avocaţi fiind, au ripostat, apelând la ajutorul executorului judecătoresc Vasile Deacu. Acesta din urmă nu s-a îndreptat însă împotriva bunurilor Primăriei Mangalia, ci i-a luat în vizor pe anumiţi agenţi economici care, la rândul lor, înregistrau debite către Primăria Mangalia.

În total, 50 de agenți economici din Mangalia și stațiuni s-au trezit cu adrese de înștiințare a popririi din partea Biroului Executorului Judecătoresc Vasile Deacu.

Revenind la gâlceava pe bani mulţi dintre Grimberg şi Primăria Mangalia, pe rolul Tribunalului Constanţa, Secţia Civilă, s-a aflat dosarul 6012/118/2018. SCA „Grimberg şi Asociaţii”, cu sediul în Bucureşti, în calitate de creditor, în contradictoriu cu Municipiul Mangalia prin primar, în calitate de debitor, a formulat acţiune având ca obiect emiterea unei ordonanţe de plată.

Prin acea ordonanţă, se solicita obligarea debitorului, Municipiul Mangalia, la plata sumei de 15.374.840 lei, reprezentând penalităţi de întârziere (daune-interese contractuale), calculate până la data de 31.08.2018, inclusiv, privind neachitarea la termen a onorariilor fabuloase către același avocat.

Creditoarea (avocatul Grimberg Andrei) a arătat în motivarea cererii că „penalităţile de întârziere rezultă din neexecutarea şi/sau executarea cu întârziere a obligaţiilor de plată a onorariilor avocaţiale convenite de părţi, aferente mai multor contracte de asistenţă juridică, 22 la număr”.

Selectăm câteva exemple:

  1. Contractul de asistenţă juridică, seria B, nr. 250860/08.10.2014, onorariu convenit la suma de 135.000 lei plus TVA. Onorariul a fost facturat de prestator integral în data de 06.12.2016, prin factura nr. GM 52/06.12.2016;
  2. Contractul de asistenţă juridică, seria B nr. 250861/08.10/2014, onorariul convenit este de 250.000 plus TVA;
  3. Contractul de asistenţă juridica seria B, nr. 250863/08.10.2014, onorariul stabilit la valoarea de 465.000 lei plus TVA;
  4. Contractul de asistenţă juridică seria B, nr. 1242190/07.11.2014, onorariul stabilit la suma de 280.000 lei, plus TVA;
  5. Contractul de asistenţă juridică seria B, nr. 1242195/17.11/2014, onorariul stabilit la valoarea de 385.000 plus TVA;

Deoarece consilierii locali din opoziţie nu puteau asista de pe margine la batjocorirea bugetului local, au făcut mai multe denunţuri prin care au adus la cunoştinţa oamenilor legii dezastrul financiar provocat de „jupânul” Cristian Radu.

Astfel, în perioada 2012-2015, la inițiativa Primarului Municipiul Mangalia Radu Cristian, au fost inițiate spre adoptare patru proiecte de hotărâre de consiliu local, care poartă avizul de legalitate al Secretarului Municipiului Mangalia Boiță Petrina, în legătură cu angajarea de avocați care să realizeze activitatea de asistență și reprezentare în instanță pentru Consiliul Local Mangalia, Municipiul Mangalia și Primarul Municipiului Mangalia, respectiv:

– Hotărârea nr. 28/27.08.2012 privind încheierea unor contracte de asistență juridică în vederea consilierii, asistării și/sau reprezentării în fața autorităților și/sau instanțelor de judecată;

– Hotărârea nr. 167/20.05.2014 privind aprobarea angajării de avocați și experți parte în vederea consilierii, asistării și/sau reprezentării pentru dosarele aflate pe rolul instanțelor de judecată în care autoritățile locale figurează ca parte și care au un grad ridicat de dificultate;

– Hotărârea nr. 259/26.09.2014 privind aprobarea achiziționării serviciilor juridice de consultanță, de asistență și reprezentare;

– Hotărârea nr. 79/09.03.2015 prin care se ia act de situația unor litigii aflate pe rolul instanțelor de judecată la care Primarul, Primăria Municipiului Mangalia și Consiliul Local Mangalia sunt parte;

Astfel, edilul Radu Cristian a preferat să apeleze la costisitoarea casă de avocatură (formată din doi avocați, soș și soție), deşi avea compartiment juridic în Primărie, unde îşi desfăşurau activitatea 8 angajaţi (consilieri juridici).

PLÂNGERE LA DNA CONSTANȚA

În anul 2015, a fost sesizată DNA Constanța, cu privire la faptele comise de jupânul Radu Cristian, în paguba municipiului Mangalia. Cităm mai jos din această plângere:

Persoanele implicate în aceste ilegalități sunt:

Secretarul Municipiului Mangalia – BOIȚĂ Petrina (coordonator al întregii activități infracționale a constituit un grup infracțional organizat alături de Primarul Municipiului Mangalia – RADU Cristian (inițiatorul celor patru proiecte de hotărâre și semnatarul tuturor contractelor de asistență juridică), DUMITRANA Romulus (cosemnatar al contractelor de asistență juridică), GRIMBERG Andrei (avocatul care a încheiat contractele de asistență juridică și a reprezentat în cadrul instanțelor de judecată Municipiul Mangalia, Primarul Municipiului Mangalia și Consiliul Local al Municipiului Mangalia), precum și alte persoane care în urma obligațiilor stabilite prin H.C.L. 259/26.09.2014 au favorizat, prin întocmirea referatelor de oportunitate și propunerilor de angajare avocați, încheierea contractelor mai sus amintite.

Detalierea acțiunilor persoanelor implicate în săvârșirea faptelor:

Din dispozițiile legale enunțate rezultă că Secretarul Municipiului Mangalia, Boiță Petrina, cunoscând caracterul ilegal al proiectelor de hotărâre, avea obligația de a refuza avizul de legalitate pentru proiectele de hotărâri mai sus menționate și de a expune consiliului local opinia sa motivată. Aceasta, cu încălcarea prevederilor legale în materie (O.U.G. 26/2012), a insistat ca proiectele de hotărâri să fie adoptate, a întocmit și semnat avize de legalitate privind aceste proiecte de hotărâri, a contrasemnat hotărârile adoptate și a înaintat Instituției Prefectului Județului Constanța aceste hotărâri de consiliu local.

Mai mult decât atât, imediat după adoptarea lor a procedat la încheierea a numeroase contracte de asistență juridică și reprezentare contra unor onorarii foarte mari, predominant cu Societatea Civilă de Avocați ,,Grimberg și Asociațiiʼʼ. În scopul justificării onorariilor enorme înscrise în contractele cu această societate de avocați, la data de 09.03.2015, într-o ședință de consiliu ordinară, a fost introdus pe ordinea de zi la punctul „Diverse”, fără a fi comunicat cu cinci zile înainte de ședință consilierilor materialele pentru studiu, proiectul de hotărâre care s-a transformat în H.C.L. 79/2015.

Din câte îmi amintesc la acest moment, proiectul inițiat de primar în forma sa inițială era: ,,aprobarea litigiilor aflate pe rolul instanțelor de judecată la care Primarul, Municipiului Mangalia și Consiliul Local Mangalia este parte, conform anexelor care se constituie parte integrantă a prezentului act administrativ”, la care existau atașate mai multe pagini în care se prezentau succint un set de litigii aflate în diverse stadii de judecată cât și valorile acestora. Acest proiect nu a fost adoptat prin vot de consilierii prezenți la ședință, fiind considerat o informare a Secretarului Municipiului Boița Petrina. Contrar situației de fapt, Secretarul Municipiului Mangalia Boița Petrina a redactat în fals și contrasemnat de legalitate H.C.L. 79/09.03.2015, a înaintat Președintelui de ședință Linica Stan spre semnare această hotărâre, împreună cu celelalte hotărâri adoptate în cadrul ședinței. Președintele de ședință Linica Stan, aflată în eroare, a semnat și această hotărâre, care ulterior a fost înaintată de către doamna Boița Petrina, Instituției Prefectului Județului Constanța. Ulterior, această „hotărâre” a fost utilizată pentru încheierea altor contracte cu avocați și pentru justificarea onorariilor pentru contractele încheiate până la acel moment.

O altă acțiune pe care Secretarul Boița Petrina a realizat-o în scopul săvârșirii acestor fapte a fost aceea de a semna contractele cu avocații, cât și de a semna plățile privind onorariile acestora.

Există suspiciunea că din onorariile încasate de către Societatea Civilă de Avocați ,,Grimberg și Asociațiiʼʼ o parte semnificativă se întorcea către persoanele care au favorizat și încheiat contractele. Aceste onorarii sunt șocant de mari, raportat la onorariile percepute chiar și de cele mai faimoase societăți de avocați din România. Un singur exemplu vă pot detalia: în dosarul 2660/118/2014, având ca obiect anularea parțială a H.C.L. 131/2012, dosar în contradictoriu cu S.C. D.M.H.I. S.A., onorariul perceput de Societatea Civilă de Avocați ,,Grimberg și Asociațiiʼʼ de la Consiliul Local Mangalia fost de 465.000 lei la care se adaugă TVA, în timp ce prestigioasa societate de avocați ,,Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen”, cea care a reprezentat partea adversă, a perceput un onorariu de numai 20.000 lei.

Radu Cristian, în calitate de Primar al Municipiului Mangalia, a iniţiat și propus spre aprobare Consiliului Local cele patru proiecte de hotărâre privind angajarea de avocați, cu încălcarea O.U.G. 26/2012.

Scopul promovării proiectelor de hotărâre a fost acela de a se încadra în excepția reglementată de dispozițiile legale în materie prevăzută la art. 1 din O.U.G. 26/2012,privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative, contrar situației de fapt prin care în Aparatul Primarului Municipiului Mangalia există „ Serviciul Juridic”, care are în componență 8 funcționari publici cu funcții de Consilieri Juridici.

Prin H.C.L. nr. 259/26.09.2014, au fost mandatați în mod expres Primarul Radu Cristian și Secretarul Boița Petrina să negocieze și să încheie contracte de asistență juridică sau alte contracte de prestări servicii cu avocați și specialiști în vederea obținerii unor soluții favorabile aflate pe rolul instanțelor de judecată.

Proiectul de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Mangalia a fost aprobat cu amendamente de membrii Consiliului Local Mangalia, prin care au fost modificate onorariile cuvenite pentru serviciile de asistență juridică și totuși, am dubii că procentele stabilite la art. 6 din H.C.L. nr. 259/26.09.2015, respectiv: ,,pentru dosarele a căror valoare este mai mică de 10.000 lei cuantumul onorariului va fi în procent de până la 20% + TVA; pentru dosarele a căror valoare este între 10.000 lei – 100.000 lei cuantumul va fi în procent de până la 8% + TVA; pentru dosarele a căror valoare va fi mai mare de 100.000 lei cuantumul va fi de până la 7% + TVAʼʼ, sunt cele care au fost adoptate în ședința consiliului local din data de 26.09.2014.

FOSTUL SECRETAR AL MUNICIPIULUI ŞI FOSTUL ADMINISTRATOR PUBLIC, COMPLICI LA JAFUL ORGANIZAT

După data de 08.10.2014, când au început să încheie contractele de asistență cu S.C.A. Grimberg și Asociații, pe niște onorarii care depășesc orice limită a profesiei de avocat, Primarul Radu Cristian se sesizează că ar trebui să se acopere din punct de vedere legal printr-o nouă hotărâre de consiliu local prin care să stabilească valoarea litigiilor pentru care încheiase deja contracte cu avocații, valori din care să rezulte că onorariile stabilite anterior prin contractele încheiate sunt în conformitate cu procentele stabilite prin H.C.L. nr. 259/26.09.2014.

Astfel, la data de 09.03.2015, Primarul Radu Cristian inițiază un nou proiect de hotărâre prin care propune aprobarea unei liste de litigii (anexa la proiectul de hotărâre), listă care are și o rubrică „Valoarea și/sau obiectul litigiului” unde au fost înscrise în mod arbitrar niște valori care nu au nici o legătură cu realitatea. În cadrul ședinței de consiliu, această hotărâre nu a fost adoptată deoarece consilierii locali au considerat-o ca fiind o informare a Secretarului Boița Petrina și nu și-au exprimat poziția prin vot față de acest proiect inițiat de Primarul Radu Cristian. În ședința ordinară a Consiliului Local din data de 07.04.2015, la punctul nr. 1 de pe ordinea de zi a fost înscris un proiect de hotărâre privind aprobarea mai multor procese-verbale de ședință, printre care se afla și procesul-verbal al ședinței din data de 09.03.2015.

Ulterior, a fost sesizată Secretarul Boița Petrina, de faptul că ultimul proiect de hotărâre referitoare la litigii (transformat în H.C.L. 79/2015) a fost menționat în mod greșit în procesul-verbal supus aprobării ca fiind adoptată în unanimitate (cu 16 voturi pentru din totalul de 16 consilieri prezenți). Aceasta a insistat că respectivul proiect ar fi fost votat și a concluzionat că va verifica înregistrarea video. Procesul-verbal respectiv nu a fost aprobat, amânându-se aprobarea sa până la verificarea înregistrării video.

În ședința ordinară din data de 08.06.2015, s-a adus din nou în discuție problema proiectului de hotărâre cu litigiile, neadoptat și transformat în H.C.L. 79/2015 și Secretarul Boița Petrina a confirmat că după vizionarea înregistrării video se confirmă că nu a fost adoptată hotărârea și ne precizează că a făcut adresă la Instituția Prefectului Județului Constanța prin care a solicitat „radierea actului administrativ” în cauză.

Ca exemplu, în anexa la proiectul de hotărâre, se poate observa la punctul 7 că valoarea litigiului a fost stabilită la suma de 14.000.000 Euro, pentru o acțiune în grănițuire. Este mai mult decât evident că pentru un astfel de litigiu nu poate fi stabilită ca valoare o asemenea sumă, consecințele câștigării procesului fiind trasarea limitelor teritoriale între Comuna 23 August și Municipiul Mangalia. În situația în care soluția pronunțată ar fi fost în defavoarea Municipiului Mangalia, consecința ar fi fost diminuarea bugetului local cu taxele și impozitele aferente acestei suprafețe, care ar fi revenit Comunei 23 August în calitate de titular al dreptului de proprietate, cu o valoare mult mai mică de 14.000.000 Euro. Mai mult decât atât, taxele încasate de la proprietarii acestei suprafețe de teren aflată în dispută se fac venituri publice la bugetul local al localității pe raza căreia este situat terenul. Faptul că aceste taxe ar fi fost încasate de Comuna 23 August sau de către Municipiul Mangalia nu ar fi prejudiciat pe nimeni, deoarece din aceste taxe unitatea administrativ teritorială colectoare are obligația de a efectua cheltuieli pentru diverse obiective publice (reparații drumuri, iluminat public, salubritate, etc.).

Primarul Radu Cristian a negociat, semnat și plătit onorariile contractelor de asistență și reprezentare cu Societatea Civilă de Avocați ,,Grimberg și Asociațiiʼʼ.

3Dumitrana Romulus, în calitate de Administrator Public al Municipiului Mangalia, a semnat contractele de asistență juridică cu Societatea Civilă de Avocați ,,Grimberg și Asociațiiʼʼ și este posibil să fi semnat și plăți privind onorariile aferente acestor contracte.

Există suspiciunea că din onorariile încasate de către Societatea Civilă de Avocați ,,Grimberg și Asociațiiʼʼ o parte semnificativă se întorcea către persoanele care au favorizat și încheiat contractele.

4.Alte persoane cu atribuţii din cadrul Aparatului Executiv al Primarului Municipiului Mangalia, care prin actele întocmite (referate de oportunitate, propuneri de angajare avocați, etc.) au condus la încheierea acestor contracte în mod nelegal.

Faptele exercitate de acest grup infracțional organizat au avut ca rezultat prejudicierea bugetului local al Municipiului Mangalia cu suma de 6.940.602,4 lei cu TVA, reprezentând valoarea contractelor de asistență juridică încheiate conform centralizatorului onorariilor percepute de Societatea Civilă de Avocați ,,Grimberg și Asociațiiʼ. Prejudiciul total urmând a se stabili cu exactitate după terminarea urmării penale.

CURTEA DE CONTURI A CONFIRMAT PREJUDICIILE, ÎN ANUL 2018

În anul 2018, în urma unui control al Curții de Conturi, se constata că au fost angajate și plătite în mod nelegal onorarii avocatului Grimberg, fără a exista prevedere bugetară și cu supraestimarea valorilor litigiilor respective.

Adică exact ceea ce se sesizase la DNA Constanța în anul 2015.

Primarul Radu Cristian contestă în instanță raportul Curții de Conturi și Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia definitivă 1053/2018, din data de 20.09.2018, respinge ca nefondată acțiunea primarului.

Astfel, prin decizia Curții de Conturi, i s-a impus ordonatorului de credite, respectiv primarului Radu Cristian, să întreprindă măsurile legale necesare pentru stabilirea și recuperarea tuturor prejudiciilor, numai că acest lucru nu s-a întâmplat, dimpotrivă, edilul a încercat să „ascundă propria mizerie sub preș”.

DOSARUL STĂ PRIN SERTARELE DNA DE 5 ANI

De 5 ani, DNA Constanta, prin procurorul de caz Conortus Constantin și sub oblăduirea șefului acestuia, Andrei Bodeanu, țin dosarele lui Radu Cristian ferecate în sertare.

Sesizările formulate în anul 2015, zac și în prezent în sertarele DNA Constanța fără a se întreprinde nimic pentru recuperarea prejudiciilor de milioane de euro în bugetul Mangaliei și fără a se trage la răspundere vinovații.

Nu înțelegem care sunt mijloacele prin care Radu Cristian reușește să controleze DNA Constanta. În scopul tergiversării soluționării acestor dosare. Dacă încă din anul 2015 se demara o acțiune penală împotriva acestui grup organizat de la Mangalia, se puteau recupera sumele plătite în mod nelegal și se putea stopa plata altor sume ce au fost plătite ulterior.

Mai mult decât atât, avocatul Grimberg a procedat la executarea silită, în temeiul acelor contracte ilegale a Primăriei Mangalia, în anii 2016-2019. A mai solicitat, pe calea unei acțiuni separate, și obligarea la plata unor penalități de întârziere din partea primăriei, pentru neplata la termen a fabuloaselor onorarii.

Jaful în banul public de la Primăria Mangalia se desfășoară sub protecția DNA Constanta. În alte situații, vedem că DNA face acțiuni spectaculoase împotriva unor persoane fizice și pentru comercializarea unor halate sau măști de protecție, fără autorizație, dar împotriva acestei caracatițe de la Primăria Mangalia nu mișcă un deget.

Oare, se confirma laudele primarului ca are protecție „de sus”?

Oare, se confirma teoria că „DNA acționează numai la comandă politica” ?

Oare, falimentarea unui municipiu prin infracțiuni grave nu contează?

Suntem curioși daca după publicarea acestor dezvăluiri, DNA Constanța încă va mai tine sub cheie dosarele penale ale Primarului Radu Cristian, a precizat cel care a depus plângerea.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img