Când va fi eliberat Dan Voiculescu din pușcărie

Dan Voiculescu putea fi eliberat după 40 de luni de închisoare, în jurul datei de 8 ianuarie 2018. Însă activitatea de scriitor, îl poate scoate de după gratii mai devreme. Pentru fiecare două zile de muncă la o carte, condamnatului i se scad trei zile de detenție, dar nu mai mult de o lună. Cele patru cărți scrise deja îl scot acum pe data 8 septembrie 2017. Dacă mai scrie încă șase lucrări științifice (câștig de șase luni din pedeapsă) și mai și lucrează la atelierul de tâmplărie din penitenciar (în jur de două luni câștig din pedeapsă), „Felix” ar mai putea scădea opt luni din pedeapsă. Asta ar însemna că ar fi liber de Crăciun, în 2016, scrie Evenimentul Zilei.

Patru titluri a publicat Dan Voiculescu din luna august a anului trecut, de când a fost cazat în Penitenciarul Rahova
De când a ajuns în Penitenciarul Rahova, Dan Voiculescu pare că nu se mai oprește din actul creaţiei literare. Se vehiculează că ar fi scris 16 cărţi. Patru au fost deja aprobate de comisia din pușcărie și editate: „Economia românească”, la Editura Bibliotheca, „Dezvoltarea economică durabilă” , „Omenirea, încotro?” și „Investiții străine directe, vector al dezvoltării economice”, la Editura Niculescu, mai scrie EVZ.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Flota secretă iraniană din Strâmtoarea Hormuz

    Mass-media a raportat existența unei amenințări importante pentru SUA...

    SUA vrea pace cu Iranul până în 9 aprilie

    Statele Unite intenționează să ajungă la un acord pentru...

    Trump îl invită pe Lukașenko in Americs

    Washingtonul are în vedere invitarea președintelui belarus Alexandr Lukașenko...

    Trump: Strâmtoarea Hormuz va fi sub controlul meu și al Ayatollahului

    Strâmtoarea Hormuz se va deschide „foarte curând” dacă Statele...

    Cine din Iran negociază cu americanii și cum

    Președintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, reprezintă Iranul în...

    Meloni aproape să piardă referendumul

    Prim-ministrul italian Giorgio Meloni este pe cale să piardă...

    Prin măsurile pe piața carburanților, Bolo face jocul marilor companii, în special OMV

    Plafonarea marjelor este intervenția 'inteligentă' care lovește selectiv și...

    Articole relationate

    Categorii populare