spot_img
luni, 12 ianuarie, 2026
-6 C
București

Cancelarul German vrea ruperea de America: Piața unică lansată acum peste 40 de ani s-a transformat într-un „monstru birocratic”

Europa are nevoie de mai multă suveranitate și de mai puțină birocrație și reguli bancare care o frânează, a pledat luni cancelarul german Friedrich Merz, în ajunul unui summit cu privire la digitalizare la Berlin cu președintele francez Emmanuel Macron, relatează AFP.

Asocierea suveranității cu Europa ‘este la origine o formulare franceză mai degrabă decât germană’, dar ‘astăzi o preiau pentru că o consider necesară’, a declarat liderul german în cadrul unui forum economic la Berlin, organizat de cotidianul bavarez Suddeutsche Zeitung.

‘Trebuie să devenim mai suverani și independenți în numeroase domenii politice și economice’, a declarat cancelarul Merz, subliniind că Germania și Europa nu mai pot să se ‘baze pe faptul că America ne apără, că China ne furnizează materii prime sau că Rusia va fi într-o zi un garant al păcii’.

Afirmațiile sale intervin în ajunul unei reuniuni cu președintele francez Emmanuel Macron la Berlin pentru promovarea ‘suveranității digitale’ europene și reducerea dependenței de giganții tehnologici americani, în special în domeniul inteligenței artificiale și al serviciilor de ‘cloud’ (un spațiu de stocare virtual care se află pe servere, localizate în centre mari de date).

Criza energetică apărută după invazia rusă în Ucraina, penuria de unele materii prime și poziția dominantă a Chinei în sectoare-cheie (semiconductori, baterii, pământuri rare) au pus în evidență vulnerabilitatea Europei și în special al modelului industrial german.

Cancelarul Merz a denunțat de asemenea dificultățile administrative care frânează piața unică europeană.

Potrivit lui, piața unică lansată acum peste 40 de ani s-a transformat într-un ‘monstru birocratic’, perceput de companii mai degrabă o frână în afacerile lor decât un spațiu al oportunităților.

Liderul german a anunțat că la inițiativa sa va fi organizat un Consiliu extraordinar al liderilor europeni, preconizat pentru 12 februarie, care va fi dedicat competitivității industriei europene și reducerii poverii birocratice.

Merz a apreciat totodată drept ‘prea riguroasă’ reglementarea băncilor în Europa, într-un discurs pronunțat în cursul după-amiezii în fața unui congres bancar la Frankfurt.

Măsurile adoptate după criza financiară din 2008-2009 pentru a întări soliditatea bilanțurilor bancare ‘rămân corecte’, dar ‘ceea ce vedem în prezent în SUA și în alte regiuni ale lumii, inclusiv în alte părți ale Europei, oferă mult mai multe posibilități de finanțare a companiilor decât la noi’, a susținut el.

El a dat exemplul companiei germane BioNTech, a cărei ascensiune rapidă este legată de vaccinul său împotriva COVID bazat pe ARN mesager. Aceasta a ales Nasdaq din New York pentru a strânge capitaluri.

Merz ‘nu mai vrea să accepte’ să se orienteze spre piața americană pentru a-și finanța creșterea, de unde și apelul său pentru o ‘piață financiară europeană performantă și eficientă’, cară să includă un centru financiar european, capabil să concureze cu rivalii săi americani și asiatici.

Uniunea capitalurilor, redenumită Uniunea economisirii și investițiilor, un adevărat subiect recurent al summiturilor Celor 27, prevede armonizarea reglementărilor diferitelor burse europene.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Germania vrea să mute cu NATO in Groenlanda

    Germania va propune crearea unei misiuni comune NATO pentru...

    Guvernul ne anunță că impozite și mai mari vom plăti de la 1 ianuarie 2027

    Guvernul susține că majorarea medie estimată a impozitelor pe...

    Președintele Iranului: Țara este pregătită să-și asculte poporul. Oamenii sunt îngrijorați

    Președintele Iranului, Masoud Pezeshkiyan, a declarat, după două săptămâni...

    Trump sugerează că Rubio ar trebui să devină viitorul lider al Cubei

    Președintele SUA, Donald Trump, a distribuit duminică un mesaj...

    Ce armă necunoscută au folosit americanii in Venezuela

    În timpul operațiunii de capturare a președintelui venezuelean Nicolás...

    Articole relationate

    Categorii populare