Campioana olimpică Ana Maria Popescu: Am fost îmbrăcate de la ajutoare

Campioana olimpică la spadă Ana Maria Popescu a declarat, miercuri, la revenirea în ţară de la Rio, că delegaţia României a beneficiat la JO de echipament de prezentare „de la ajutoare” şi că echipa refugaţilor a fost mai bine îmbrăcată decât formaţia „tricoloră”.

„Cu siguranţă, nu echipamentul reprezintă motivul pentru care nu au fost unele rezultate. Cu siguranţă, nu. Dar vă garantez că mergând prin satul olimpic am avut un sentiment de inferioritate. Nu poţi să ridici capul din pământ. Noi aveam o glumă între noi că suntem îmbrăcaţi de la ajutoare. Era o glumă cu un gust sărat, amar pentru că nu puteam să ne amuzăm de treaba asta. Pot să vă spun că până şi echipa refugiaţilor – au fost zece atleţi care au concurat sub steagul CIO – erau undeva lângă noi, puţin mai sus. Echipamentul nu are vreo legătură cu rezultatele noastre, dar …”, a declarat Popescu, la Aeroportul Internaţional Henri Coandă conform news.ro.

Ea a negat acuzaţiile formulate de oficialii COSR, potrivit cărora sportivii ar fi dat măsuri mai mici de echipament: „Am fost acuzate că am dat măsuri mici. Nu, am dat măsurile pe care noi le purtăm din totdeauna la treninguri, indiferent că am fost echipate de federaţie, COSR sau altcineva”.

La 12 august, au avut loc percheziţii la firma care a furnizat echipamentul sportivilor de la Jocurile Olimpice, acesta fiind, conform Poliţiei, „susceptibil de contrafacere”, iar de la Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) au fost ridicate documente.

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliţiei Române a efectuat percheziţii la o firmă bănuită de comerţ cu articole sportive contrafăcute. Totodată, Poliţia a ridicat şi echipament sportiv de la sediul COSR.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare