Centrul pentru Resurse Juridice a ajuns la Bărdești, în jud. Mureș, după ce oamenii ajunseseră la capătul puterilor. Statul nu i-a găsit, la niciunul dintre cele trei controale, pe cei șase captivi care zăceau în condiții crunte într-un subsol. De controale se afla înainte, susțin victimele.
Reprezentanții CRJ au descins la Centrului de Îngrijire și Asistență „Căsuța lu’ Min”, de la Bărdești, după ce un fost beneficiar le-a scris că trebuie să-și salveze prietenii de acolo.
„Ne-a spus ca are prieteni închiși în subsol si sunt in pericol. Că ne roagă să mergem cu el sa ii scoatem. Că a fost control acolo și toată lumea a știut de control”, povestește Georgiana Pascu, de la CRJ, pentru Europa Liberă.
Așa i-au găsit pe primii 4 oameni, ascunși după o perdea într-un subsol, „care zăceau culcați pe saltele murdare de fecale, urină și sânge, cu muște pe ei, care nu se puteau apăra și nu puteau cere ajutor”. O altă persoană ieșise singură de la subsol la parterul clădirii.
În curtea căminului au sosit imediat salvări, polițiști, reprezentanți ai autorităților locale și ai asistenței sociale.
Când au început să strangă informații și să facă identificarea persoanelor plasate în acest centru, poliția a realizat că doi oameni nu ies la număr. Atunci, unul dintre rezidenți a condus echipa CRJ și poliția în spatele clădirii cu acces la o scară către un izolator de lângă bucătărie.
Ascunși în alt cotlon al subsolului, mai erau 2 oameni.
„Am mai identificat o cameră în spatele bucătăriei, fără clanță, pe care era un afiș pe care scria materiale de construcții”, scrie în raportul CRJ.
În încăpere, „alte 2 persoane aflate în stare gravă, blocate într-o cameră de aproximativ 3/2m, fără aerisire, fără iluminat, într-un pat. Accesul către acest spațiu era blocat printr-o masă de metal pe care erau așezate cărămizi”.
În total, din centrul din Bărdești, autoritățile au scos 30 de oameni. Pe 13 i-a preluat SMURD-ul, 17 au fost relocați în alte centre.
După scandalul azilelor din Voluntari, în toată țara au fost dispuse controale la căminele care oferă servicii sociale.
La fel s-a întâmplat și în Mureș, unde s-au format echipe mixte cu angajați de la instituțiile cu atribuții de control – AJPIS, DGASPC, DSP etc.
La căminul „Căsuța lu’ Min” din Bărdești, deținut de Asociația RE-MIN din Târgu Mureș, echipele au descins de trei ori, pe 14, 20 și 26 iulie. Și n-au găsit nimic.
Fostul director al AJPIS Mureș, Cristian Răduț, demis în urma scandalului, a explicat pentru Europa Liberă de ce inspectorii trimiși acolo nu au sesizat că în clădire sunt mai mulți rezidenți decât în încăperile de sus.
„20 de rezidenți figurau acolo conform actelor. Dacă nu ne prezintă actele pentru toți, și le tăinuiește, nu avem de unde să știm câți sunt în mod real acolo”, ne-a declarat Cristian Răduț.
Pe toți 20 controalele i-au găsit în camerele de sus. Și echipele au plecat.
Fostul director al AJPIS Mureș e convins că oamenii erau mutați dintr-un centru în altul în preajma controalelor, dar nu a putut să dovedească acest lucru.
UPDATE: Ministrul Muncii Simona Bucura-Oprescu a explicat, referitor la Centrul de îngrijire şi asistenţă „Căsuţa Lu’Min” din judeţul Mureş, unde mai multe persoane erau cazate în condiţii improprii, inclusiv la subsolul centrului respectiv, că au existat trei controale într-un interval de două săptămâni, însă cei care au efectual acea inspecţie au verificat numai partea supraterană şi anume clădirea centrului, nu şi dependinţele şi subsolul. „A fost trimisă o circulară tuturor agenţiile de prestaţie şi asistenţă socială, tuturor inspectorilor sociali, prin care le solicităm în mod ferm să fie verificate toate dependinţele, subsolurile, podurile, absolut tot ce ţine de un centru rezidenţial”, a adăugat ea.
„Corpul de control a plecat în această dimineaţă spre Mureş. Din informaţiile pe care le am nu au ajuns încă acolo. Este şi doamna director a Corpului de control în misiune de control la Mureş. Înţelegerea pe care o am cu domniile lor este că imediat ce vor ajunge acolo mă vor anunţa. Pot să vă spun că am avut astăzi o videocoferinţă în sistem online cu toţi directorii de structuri din ţară, inclusiv cu cei de la Mureş”, a explicat Simona Bucura-Oprescu, întrebată vineri la Digi 24 ce a descoperit Corpul de control al Ministerului trimis la centrul de asistenţă socială din judeţul Mureş.
Ea a mai spus că prima întrebare pe care a adresat-o celor care trebuie să facă astfel de controale în aceste centre a fost de ce o organizaţie guvernamentală a sesizat relele tratamente aplicate persoanelor de la centrul din Mureş. Ministrul Muncii a adăugat că răspunsul oferit a fost faptul că inspecţia a ffost făcută doar la partea supraterană, nu şi dependinţele şi subsolul.
„Prima întrebare pe care le-am adresat-o este legată de faptul că o organizaţie nonguvernamentală a deschis ochii şi a găsit ceea ce cu toţii am văzut la Mureş. De ce în condiţii de controale succesive, fiindcă au fost trei controale în două săptămâni? Vă dau răspunsul pe care mi l-au dat dânşii. Au spus că au inspectat doar partea supraterană, deci partea de clădire la suprafaţă, clădirea centrului şi nu şi subsolul şi dependinţele acestei clădiri. De altfel, curricula pe care am trimis-o astăzi, fiindcă astăzi a fost trimisă o circulară tuturor agenţiile de prestaţie şi asistenţă socială, tuturor inspectorilor sociali, prin care le solicităm în mod ferm să fie verificate toate dependinţele, subsolurile, podurile, absolut tot ce ţine de un centru rezidenţial”, a completat Bucura-Oprescu.
Întrebată dacă are încredere în oamenii cu care discută şi care controlează aceste centre, şi în contextul a ceea ce s-a întâmplat la azilele din Voluntari, ministrul Muncii a răspuns: „Eu ştiu un singur lucru, că am încredere în mine şi în onestitatea mea şi oamenii cu care lucrez au îmbrăcat haina publică şi sunt obligaţi să fie oneşti şi integri”.
„Dacă pe lângă funcţia publică, nu au onestitate şi integritate, nu au ce căuta aici. Este evident că acolo unde vom găsi persoane care se vor dovedi a fi direct vinovaţi pentru ceea ce s-a întâmplat, aceştia vor plăti. Să ştiţi că, pe lângă cercetarea disciplinară făcută de instituţiile din curtea Ministerului Muncii, să ştiţi că şi celelalte instituţii – Poliţia, Parchetul au fost sesizate în toate cazurile, inclusiv la Mureş. Am fost anunţată de colegii de la Agenţia Naţională de Prestaţii Sociale că avem la Mureş o cercetare a DIICOT”, a mai precizat Simona Bucura-Oprescu.
Chestionată ce informaţii are despre raportul Corpului de control trimis de premierul Marcel Ciolacu acum câteva zile la azilele din ţară, ministrul Muncii a replicat: „Nu sunt în măsură să vă ofer acum aceste informaţii”.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat, joi seară, că a dispus de urgenţă intervenţia instituţiilor statului, în urma informaţiilor primite de la Centrul de Resurse Juridice asupra unor abuzuri şi violenţe comisie împotriva unor beneficiari din Centrul de îngrijire şi asistenţă Căsuţa Lu’Min, din judeţul Mureş. El a adăugat că, potrivit informaţiilor, „victimele erau ţinute închise şi supuse unor acte de violenţă, necesitând de urgenţă intervenţii medicale”.
Poliţiştii au anunţat că şapte persoane erau ţinute în condiţii improprii, într-un subsol.
Ancheta în cazul azilului din localitatea Bărdeşti, judeţul Mureş, unde beneficiarii erau cazaţi printre grămezi de moloz, pe saltele pline de fecale, urină şi sânge, a fost preluată de DIICOT Târgu Mureş.
Reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş au anunţat că 11 dintre cei 13 adulţi care au fost aduşi la această unitate medicală au fost transferaţi la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Clinic Judeţean Mureş, având afecţiuni neuropsihiatrice, dar nu şi probleme medicale care să necesite intervenţie de urgenţă. Celelalte două persoane au rămas la UPU SMURD, întrucât se impunea internarea.