spot_img
8.9 C
București
sâmbătă, noiembrie 16, 2024
AcasăALEGERI 2020Cafteală cu grinzi în PNL Vrancea

Cafteală cu grinzi în PNL Vrancea

-

- Reclama -

Bătălie în toată regula între taberele din PNL Vrancea. Pierderea alegerilor locale, pierderea postului de ministru al Dezvoltării, poziție din care a promis funcții susținătorilor și apropiaților și fonduri primarilor, l-au transformat pe deputatul Ion Ștefan dintr-un așa zis lider într-un simplu membru de partid, simplu deputat. Decapitările de la vârful PNL care vor culmina, cel mai probabil, cu înlocuirea lui Ludovic Orban din fruntea partidului l-au adus pe Grindă în situația de nu mai putea negocia funcții la nivel guvernamental nici pentru el și nici pentru alții, scrie Monitorul de Vrancea.

- Reclama -

CE SUSȚINE MONITORUL DE VRANCEA:

- Advertisement -

Nu în ultimul rând, după ce a pierdut poziția de ministru al Lucrărilor Publice, Ion Ștefan nu își poate respecta promisiunile făcute primarilor anul trecut, în campaniile electorale. Acest lucru l-a înțeles Ion Ștefan iar pentru a nu pierde poziția dominantă din organizație a solicitat în ședința Biroului Politic Județean al PNL Vrancea demiterea președinților de organizații locale care au avut sub scorul mediu al partidului la nivel național și chiar dizolvarea acelor organizații.

Solicitarea lui Grindă pare la prima vedere fără noimă, mulți poate spunând că nu au importanță câteva organizații locale. Dizolvarea are mare importanță pentru Grindă!
Practic, modul dictatorial în care s-a comportat Grindă în organizație a dus la formarea a două grupări în interiorul PNL Vrancea. Una formată din majoritatea primarilor liberali care sunt susținătorii actualului președinte al PNL Vrancea Cătălin Toma, care este văzut ca un om echilibrat, dar și ca un politician de viitor, dată fiind funcția de președinte al Consiliului Județean pe care o deține în prezent. În această tabără se află și cei nemulțumiți de sinecurile împărțite de Ștefan după ce PNL a ajuns la guvernare. Au fost numiți în funcții de conducere din instituții publice doar apropiați, rude ale fostului ministru.

- Advertisement -

Nemulțumirile au răbufnit de anul trecut însă au fost ținute sub preș din cauza poziției pe care o ocupa Ion Ștefan în Guvern. Cea de-a doua grupare e formată în jurul lui Ion Ștefan și e considerată așa zisa aripă de talibani din PNL Vrancea. Numai ca eșecurile multiple ale lui Ștefan i-au determinat pe aceștia, în marea lor parte, să se orienteze către aripa care îl susține pe Cătălin Toma.

În acest context a solicitat Ion Ștefan dizolvarea a aproximativ 20 de organizații locale.
Surse din interiorul PNL mai susțin că în acest mod Ștefan urmărește să scape de prim vicepreședintele PNL Vrancea, Daniel Moroșanu, considerat susținător al lui Cătălin Toma.
Numai că acesta, anticipând mișcările lui Grindă a strâns în jurul său organizațiile locale pe care le controlează și și-a anunțat susținerea față de președintele Cătălin Toma.
Practic în acest moment Ion Ștefan a devenit o umbră a ceea ce s-a crezut a fi și caută să vadă dacă și câți susținători mai are.

Într-o mișcare pregătitoare pentru viitorul congres liberal, Ludovic Orban și-a anunțat prezența duminică la Focșani pentru a sărbători Mica Unire alături de una dintre organizațiile care îl susțin.
Rămâne de văzut dacă această mișcare îl va ajuta pe Orban sau pe liberalii vrânceni. Cert este că banii, funcțiile publice și avantajele ce pot decurge din acestea se află în pixul lui Florin Cîțu și nu al lui Ludovic Orban. Și liberalii vrânceni știu acest lucru.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img