Căderea produselor americane la nivel mondial: În Germania, Coca Cola e prezentată ca un produs „made in Germany”

Prestigiul și popularitatea produselor americane scad la nivel mondial – inclusiv în Germania. Unele companii vin astfel cu idei destul de bizare: de exemplu, acum există Coca-Cola prezentată drept „produs german”, transmite Deustche Welle.

Și în Canada produsele americane au o poziție dificilă: revista Der Spiegel scrie că acolo se înmulțesc apelurile la „boicotarea produselor americane”. Mențiuni precum „Made in Canada” sau „Prepared in Canada” ar trebui să influențeze comportamentul de cumpărare. „Chiar și producătorul de ketchup Heinz – o altă marcă tipic americană – își face publicitate cu roșii cultivate local și cu unt de arahide din alune procesate în Canada”, notează publicația.

În privința boicotului mărfurilor americane, danezii s-ar dovedi deosebit de consecvenți, scrie aceeași sursă. De când preşedintele american Donald Trump a amenințat că ar putea anexa Groenlanda, care aparține Danemarcei, situația brandurilor americane în această țară a devenit tot mai dificilă.

În prezent, produsele europene sunt marcate ca alternative la mărcile americane printr-o steluță neagră pe eticheta de preț. Chiar și compania Carlsberg, care îmbuteliază Coca-Cola în Danemarca, a raportat dificultăți. Se pare că atitudinea de boicot a danezilor a dus la scăderea vânzărilor Coca-Cola.

Coca-Cola pare să se teamă că va fi identificată cu politica guvernului american. Tocmai această companie emblematică din Atlanta, statul Georgia, reacționează cel mai vizibil în Germania. În urmă cu aproximativ o lună, a lansat campania „Made in Germany”.

Pe afișe și pe internet apar angajați ai companiei care par a fi germani. Ei se numesc Daniel, Heike, Jana, Jessy și Muhammed. Alături apare sloganul „Made by (numele angajatului)”, urmat de mențiunea: „Made in Germany”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Prețurile combustibililor în UE au crescut cu 20,8% in aprilie, în Ungaria cu doar 1,5%

    Prețurile combustibililor în Uniunea Europeană au crescut cu 20,8% față de anul...

    Rusia vrea să taie gazul ieftin pentru Armenia

    Kremlinul a anunțat luni că Armenia ar putea pierde...

    Arabia Saudită, condiție pentru Israel

    Arabia Saudită nu va normaliza relațiile cu Israelul până...

    UDMR îl dă afară pe ministrul Culturii după inregistrarea scandaloasă

    Purtătorul de cuvânt al UDMR, Csoma Botond, afirmă că...

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa: Disponibilizări, insolvențe și închideri de companii

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa se confruntă cu disponibilizări,...

    Profesorul Jeffrey Sachs: Europa în pragul unei catastrofe

    Profesorul Jeffrey Sachs, de la Universitatea Columbia, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare