Căderea lui Assad, sfârșitul jocului pentru Hezbollah?

Liderul Forţelor Libaneze (LF), principalul partid creştin din ţară, a afirmat la sfârşitul săptămânii că, odată cu căderea lui Bashar al-Assad în Siria vecină, a a sunat „sfârşitul jocului” pentru Hezbollah, pe care l-a chemat să depună armele, notează AFP.

Mişcarea islamistă libaneză, aliată a lui Al-Assad, dar decapitată şi slăbită după mai bine de un an de ostilităţi cu Israelul, a fost nevoită să-şi retragă trupele din Siria după ofensiva fulgerătoare a rebelilor care duminică au eliberat capitala Damasc de sub puterea siriană, punând capăt unei domnii necontestate din anul 2000.

„Jocul s-a sfârşit (…) fiecare zi care trece este o zi pierdută pentru voi şi pentru libanezi”, a declarat Samir Geagea la adresa lui Hezbollah într- conferinţă de presă, salutând căderea lui Bashar al-Assad.

Samir Geagea, opozant înverşunat al hegemoniei siriene, este singurul şef de miliţie din războiul civil libanez (1975-1990) care a ispăşit o pedeapsă de 11 ani de închisoare în timpul stăpânirii siriene asupra ţării, care a durat 29 de ani.

Manifestaţii de bucurie au avut loc în mai multe regiuni creştine şi sunnite, duminică, în Liban, după anunţul căderii „tiranului” Al-Assad de către rebeli.

„Baza voastră populară are în prezent nevoie de un stat real, de reconstrucţie”, a adăugat liderul apropiat Arabia Saudită şi Statele Unite, în contextul în care atacurile israeliene au devastat bastioanele mişcării şiite în două luni de război deschis, de la sfârşitul lunii septembrie până la intrarea în vigoare a unui armistiţiu, pe 27 noiembrie.

Oponenţii Hezbollah din Liban şi din străinătate afirmă că războiul împotriva Israelului şi căderea lui Bashar al-Assad au slăbit semnificativ gruparea.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare