Câciu: Sistemul public de pensii, la acest moment, nu este impozitat, până la valoarea de 2.000 de lei. Lucurile aşa vor rămâne, analizăm să vedem dacă această valoare neimpozabilă poate fi crescută, având în vedere că această scutire de impozit a intervenit în anul 2017, între timp, lucrurile au evoluat din perspectiva inflaţiei

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu a declarat, miercuri, că sistemul public de pensii nu este impozitat, în acest moment, până la valoarea de 2.000 de lei şi că analizează să vadă dacă această valoare poate fi crescută. El a mai precizat că partea de impozitare va privi celelalte sisteme de pensii, în afara sistemuui public, fără a afecta partea de contributivitate.

”Vreau să fiu foarte clar cu privire la sistemul public de pensii. Sistemul public de pensii, la acest moment, nu este impozitat, până la valoarea de 2.000 de lei. Lucurile aşa vor rămâne, analizăm să vedem dacă această valoare neimpozabilă poate fi crescută, având în vedere că această scutire de impozit a intervenit în anul 2017, între timp, lucrurile au evoluat din perspectiva inflaţiei”, a spus Câciu.

El a precizat că ”în analiza pe care o fac are în vedere toate celelalte sisteme de pensii, cu excepţia celui public de pensii, cu privire la o posibilă impozitare, dar cu condiţia neimpozitării părţii de contributivitate”, a mai spus ministrul.

Adrian Câciu a mai spus că o analiză privind ridicarea pragului de neimpozitare a pensiilor publice este făcută cu ministerul Muncii, care are toate datele cu privire la sistemul public de pensii şi date privind rata de deprivare materială severă, riscul de sărăcie, coşul de consum, care trebuie luate în calcul astfel încât cetăţenii vulnerabili să fie ajutaţi.

Despre reaşezarea pensiilor militare, ministrul Finanţelor a spus că ”partea de impozitare va privi celelalte sisteme de pensii fără a afecta partea de contributivitate” şi  că analiza va fi prezentată în coaliţie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare