Bușoi despre alianțele pentru formarea guvernului: UDMR și PMP dacă intră în Parlament

Preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, a declarat, miercuri, că discuţiile pentru formarea unei majorităţi parlamentare, după alegerile din 11 decembrie, ar trebui să se poarte cu toate forţele politice care vor obţine numărul de votruri necesar pentru a intra în Parlament, cu excepţia PSD, lăsând astfel loc de discuţii şi cu PMP, despre care preşedintele liberalilor, Alina Gorghiu, spunea însă că ”este o variantă de nefrecventat”.

”Până acum există o forţă politică care a asumat deschis şi hotărât varianta cu Dacian Cioloş premier, care este USR. Nu s-au făcut discuţii concrete, cel puţin după ştiinţa mea, cu alte forţe politice, dar, în mod evident, din semnalele publice şi poate şi din anumite discuţii informale, avem convingerea că şi alte forţe politice vor putea să vină să construiască această majoritate în jurul lui Dacian Cioloş”, a declarat Cristian Buşoi într-o conferinţă la sediul partidului.

Buşoi a precizat că de la UDMR are aşteptări mari pentru formarea unei majorităţi parlamentare, pentru că sunt în aceeaşi familie europeană.

”Am avut de-a lungul anilor bune colaborări cât timp ne-am aflat la guvernare împreună şi este un partid care, în cea mai mare parte, îşi are susţinerea politică şi de voturi în Transilvania – o zonă care ne aşteptăm să voteze în mod masiv PNL, USR, UDMR şi care are o largă susţinere pentru Dacian Cioloş”, a precizat Buşoi.

Liderul PNL Bucureşti a mai spus că rămâne de văzut luni dimineaţa, după alegeri, care dintre partidele politice vor accede în viitorul Parlament şi din acel moment, exceptând PSD, ”dialogul ar trebui să se poarte cu toate partidele care intră în Parlament”. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare