Burduja: Centrala termoelectrică de la Iernut va fi gata în decembrie

Centrala termoelectrică de la Iernut va fi gata în luna decembrie, în grafic fiind şi alte investiţii precum Neptun Deep şi Mintia, a anunţat, vineri, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la un eveniment de specialitate.

„În ceea ce priveşte investiţiile în zona de gaz, avem totul în grafic pentru Neptun Deep, avem totul în grafic pentru Iernut. La început de decembrie – am vorbit săptămânile trecute cu antreprenorul Duro Felguera – ne pregătim să fim acolo cu toţii şi să marcăm în sfârşit această investiţie. Ştiu că domnul Ivan (Virgiliu Ivan, directorul Dispeceratului Energetic Naţional, n.r.) e cel mai bucuros că e în centru, este în inima sistemului energetic românesc Iernutul. Vom avea, deci, o investiţie finalizată şi extrem de importantă: centrala pe gaz, modernă, la Iernut. Apoi, într-adevăr, şi Mintia este în grafic. Chiar zilele trecute am văzut imagini cu turbina de dimensiuni record care urmează să fie livrată în România – şi asta înseamnă 1.700 de MW putere instalată”, a menţionat Burduja, la conferinţa cu tema „Provocări pentru şi de la regenerabile”, organizată de Focus Energetic.

Totodată, ministrul a făcut referire la centrala în cogenerare de la Craiova, de 300 MW, care va fi construită cu bani din PNRR.

„Acolo, în continuare, funcţionăm pe cărbune. Aşa cum ştiţi, se desfăşoară procedurile de achiziţie, s-au semnat toate contractele premergătoare. Am vorbit de Neptun Deep 2027, România are toate şansele să fie primul producător de gaz din Uniunea Europeană şi acest gaz va putea fi valorificat în energie electrică, în toate aceste noi capacităţi la care se lucrează – şi nu sunt singurele. Categoric avem şi Işalniţa, avem şi Turceni, deci încă 1300 de MW. Şi acolo lucrurile progresează şi sunt bune din punctul meu de vedere”, a adăugat ministrul. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Serbia insistă pe Porțile de Fier in parteneriat cu americanii

    Serbia dorește să dezvolte proiecte energetice mari, precum RHE...

    Vance acuză Microsoft

    Vicepreşedintele Statelor Unite, J.D Vance, a declarat că Microsoft...

    Cazul Epstein: Prințul Andrew a câștigat procesul împotriva poliției

    Un judecător al Înaltei Curți din Londra a stabilit...

    Sovata sold-out

    Ediția a XI-a a Festivalului Dovleacului de la Sovata...

    Piața globală a calculelor cuantice va depăși 1 miliard de dolari în 2027

    Piața globală a calculului cuantic va crește cu 22,9%...

    Articole relationate

    Categorii populare